Șoferii care au achitat taxa de drum, dar au schimbat numărul de înmatriculare al mașinii pot păstra rovinieta numai dacă depun o solicitare în scris la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) și plătesc o taxă de 24,8 lei, cu TVA inclusă.
„Pentru efectuarea modificării, utilizatorul se va prezenta la unul din punctele de lucru ale CNADNR cu cerere scrisă, conform formularului-tip care se regăsește pe pagina web a companiei și cu cartea de identitate a autovehiculului în copie și original. Tariful de modificare a numărului de înmatriculare în baza de date este de 24,8 lei, cu TVA inclus, pentru fiecare număr modificat”, se arată într-un comunicat al CNADNR.
Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale se aplică pentru toate vehiculele care circulă pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Rovinieta nu se percepe pentru sectoarele de drumuri naționale aflate în interiorul reședințelor de județ și de municipiu, precum și între indicatoarele rutiere care delimitează localitățile.
Rovinieta poate fi cumpărată de la subunitățile CNADNR și de la distribuitorii autorizați (Poșta Română, benzinăriile OMV Petrom, MOL, Rompetrol, Automobil Club Român, UNTRR și alții).