Șoferii băuți, fără permis, dar și vitezomanii sunt ingredientele zilnice de pe șoselele județului. Nu au făcut excepție nici ultimele zile, când polițiștii s-au confruntat cu zeci de cazuri de acest fel.
Un caz aparte s-a înregistrat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Dolhești. La un control de rutină, polițiștii au oprit în trafic un VW Polo, condus de un tânăr de 21 de ani, din Vadu Moldovei, și pentru că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul avea să confirme suspiciunile polițiștilor care au constatat că aparatul indica 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul, care de fapt nu era șofer, și asta pentru că nu avea permis de conducere, a fost dus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat probe de sânge.
Tânărul este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu alcoolemie peste limita legală”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, în timp ce prietenul care i-a dat mașina este cercetat și el pentru comiterea infracțiunii de „încredințarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere și se află sub influența alcoolului”.
Un alt caz s-a înregistrat vineri seară, la Basarabi – Preutești, când polițiștii au oprit pentru control un VW Passat condus de un bărbat de 30 de ani, din Dolhasca. Acesta s-a dovedit a fi băut, rezultatul la testare fiind de 0,58 mg/l alcool în aerul expirat.
De pe șosele nu au lipsit nici vitezomanii, iar „campionul” săptămânii este un tânăr de 24 de ani, din Republica Moldova, care a fost depistat la Poiana Stampei circulând cu 101 km/h.
Aceste cazuri se repetă în ciuda acțiunilor tot mai dese derulate de polițiști și care se soldează cu ridicări de permise și plăcuțe de înmatriculare, cu amenzi substanțiale, dar și cu dosare penale pentru cei care încalcă legea.
Numai la acțiunea derulată în perioada 2-4 martie de lucrătorii Poliției municipiului Rădăuți, ai Poliției orașului Vicovu de Sus și ai Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava „recolta” a fost una consistentă. Pe lângă două infracțiuni constatate, s-au dat 40 de amenzi în valoare de peste 20.000 de lei, iar două permise de conducere au fost reținute.
Cei mai mulți vitezomani au fost pe drumul național 17, între Frasin și Poiana Stampei. În doar 4 ore, polițiștii au prins 63 de șoferi care au depășit limita legală de viteză. Acestora li s-au adăugat și alți contravenienți, astfel încât valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la aproape 94.000 de lei.
Mai nou, odată cu încălzirea vremii, pe drumuri au apărut și mopedele. Din păcate, mulți dintre cei care pleacă la drum cu mopedul ignoră faptul că trebuie să aibă permis de conducere, iar vehiculul trebuie înmatriculat.
Numai în cursul zilei de sâmbătă doi tineri din Milișăuți, unul de 21 și celălalt de 23 de ani, s-au ales cu dosare penale pentru că au ieșit la plimbare cu mopede neînmatriculate, dar și pentru că nu aveau permise de conducere.