Șoferii băuți și fără permis au devenit o prezență constantă pe șosele

etilotest
etilotest

Șoferii care pleacă la drum după ce au consumat băuturi alcoolice sau care nu posedă permis de conducere au devenit, din păcate, o prezență constantă pe șoselele din județ. În cursul zilei de sâmbătă, doi tineri fiecare în vârstă de 21 de ani, s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”. Unul din ei a fost prins la Călugăreni, pe DN 29A, în timp ce conducea un autoturism, iar al doilea a fost depistat în municipiul Suceava în timp ce conducea un moped. Un alt șofer a petrecut și 24 de ore în arestul Poliției, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier. S-a întâmplat sâmbătă după-amiază, la Panaci, iar bărbatul în vârstă de 56 de ani, din Iacobeni, care se afla la volanul unei mașini a intrat într-un stâlp de fier al unei gospodării. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l, motiv pentru care a fost dus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Mai mult, mașina cu care se deplasa nu era înmatriculată, astfel încât bărbatul este acuzat de comiterea a două infracțiuni: „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”. Un alt bărbat care consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum a fost prins la Rădăuți, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Este vorba de o persoană în vârstă de 24 de ani, din Milișăuți, care avea o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat la testarea cu aparatul etilotest.

Recomandări

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate