Trei conducători auto au fost reținuți de polițiști în cursul zilei de marți, după ce au comis infracțiuni rutiere în primele zile ale lunii februarie.
În primul caz, petrecut în cursul serii de sâmbătă, un bărbat aflat la volan în stare de ebrietate a fost rănit după ce a pierdut controlul volanului și s-a oprit cu mașina într-un șanț. Impactul s-a produs în jurul orei 20.00, în timp ce bărbatul de 42 de ani, din municipiul Rădăuți, conducea autoturismul Toyota pe drumul național 2, în apropierea localității Bunești. Într-o curbă spre dreapta șoferul a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens, după care a intrat cu mașina în șanțul din stânga drumului. Bărbatul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul ”contuzie ușoară prin accident rutier și halenă etanolică”. El a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au prelevat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei reale.
În urma continuării cercetărilor, polițiștii au întocmit pe numele șoferului un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar în urma probelor administrate în dosar, în cursul zilei de marți a fost luată măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore, bărbatul fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.
Reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea a trei infracțiuni în urmă cu trei zile
În cursul aceleiași zile de marți, un tânăr de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în arestul IPJ, după ce în urmă cu trei zile a acroșat un bătrân de 75 de ani, aflat pe un moped pe un drum comunal din Horodniceni. În cursul acelei seri, tânărul de 22 de ani, fără permis de conducere, a efectuat cu autoturismul o manevră cu spatele și l-a acroșat pe bătrân, după care cel de la volan a părăsit locul accidentului și a fost identificat ceva mai târziu, la domiciliul său din localitate. În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că tânărul de 22 de ani nu posedă permis de conducere, testarea făcută cu aparatul alcooltest arătând un rezultat negativ.
Polițiștii consideră că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul autoturismului, care nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi. În urma continuării cercetărilor, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „vătămare din culpă”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, iar luând în considerare probele administrate, a fost dispusă reținerea acestuia pentru 24 de ore, bărbatul de 22 de ani fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.
S-a urcat băut și fără permis la volan și a produs un grav accident rutier
O manevră periculoasă de întoarcere pe un drum național a dus la producerea unei coliziuni între două vehicule, în urma căreia un bărbat a fost rănit. S-a constatat atunci că șoferul care a produs evenimentul rutier nu avea permis de conducere și avea alcoolemie.
Accidentul s-a produs la primele ore ale dimineții de duminică, în timp ce un tânăr de 21 de ani, din comuna Forăști, se afla la volanul unui autoturism BMW, cu care circula pe DN 2, prin localitatea Oniceni. La un moment dat acesta a efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure, intrând în coliziune cu o autoutilitară marca VW, condusă de un bărbat de 34 de ani, din localitate, care circula dinspre Vadu Moldovei spre Drăgușeni. În urma coliziunii, un pasager din autoturismul BMW a fost rănit, fiind transportat de către echipajul unei ambulanțe SMURD la Spitalul Județean Suceava. Șoferul autoturismului BMW a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate apoi și probe de sânge la spital.
Cercetările au continuat în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă”,”conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, iar în cursul zilei de marți, odată cu primirea rezultatelor reale ale alcoolemiei, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, el fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava. În urma audierii de către procurori, aceștia au decis cercetarea în continuare a celor trei șoferi sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.





