Anchetă procurori

Șoferi de taxi din Câmpulung, acuzați că informau hoții pe ce trasee se află poliția



Ancheta în cazul grupării de spărgători săltate sâmbăta trecută pentru furturi comise în ultimele luni în zona Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc se îndreaptă din ce în ce mai mult spre câțiva șoferi de taxi, despre care există date că aveau un grad de complicitate important, pe lângă faptul că îi transportau pe autori la locul faptelor, aceștia „filând” patrulele de poliție și informându-i pe hoți pe ce trasee se află.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Sorin Iașinovschi, a descris gradul de complicitate a unor șoferi de taxi din localitate.
„Atenția noastră se îndreaptă spre cei care au transportat autorii de mai multe ori la locul faptelor. Șoferii de taxi îi duceau noaptea, în locuri izolate, iar apoi reveneau și îi preluau de acolo cu tot cu bunurile furate, condiții în care din punctul nostru de vedere complicitatea lor este evidentă. Apoi avem probe că aceștia îi informau telefonic de multe ori pe suspecți cu privire la locațiile în care se află ori spre care se îndreaptă mașinile de poliție”, a declarat prim-procurorul.
Cei trei-patru romi care comiteau efectiv furturile nu aveau mașini, iar mobilitatea lor era redusă, condiții în care anchetatorii consideră că aceștia au ajuns să acționeze pe o rază largă, de la Gura Humorului și până la Mestecăniș, tocmai datorită complicității taximetriștilor.
Se înmulțesc faptele probate pe numele autorilor
Reamintim că sâmbătă, pe 10 martie, zeci de polițiști au descins simultan în nouă locații, două din Gura Humorului, cinci în Câmpulung și câte una în comunele Pojorâta și Sadova, ridicând mai mulți suspecți, printre care patru indivizi de etnie romă, dar și trei taximetriști din Câmpulung Moldovenesc.
Cei trei șoferi de taxi cercetați deocamdată în acest dosar sunt Florinel Rusu, de 33 de ani, Iulian Paliec, de 43 de ani, și Constantin Latiș, de 49 de ani, mașinile acestora fiind ridicate, iar instanța emițând pe numele lor interdicție de a-și exercita profesia de taximetrist.
Prim-procurorul Iașinovschi a ținut însă să precizeze că ancheta printre taximetriști nu se referă doar la cele trei nume, urmând a fi extinsă.
Pe de altă parte, trei dintre suspecții acuzați efectiv de comiterea furturilor se află în arest, ieri Curtea de Apel Suceava respingându-le recursurile. Este vorba de Cristian Calancea, în vârstă de 27 de ani, Augustin Sztan, de 23 de ani, ambii din Sadova, și de Elvis L., de 17 ani, din Pojorâta.
Inițial, membrii grupării au fost puși sub acuzare pentru opt furturi, însă, au precizat surse judiciare, amprentele descoperite indică deja 14-15 fapte la care aceștia au participat.



Recomandări

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului

Hoții care au furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar public au fost prinși după o urmărire în trafic și apoi în pădure

Casa notarului din Milișăuți de unde hoții au furat aproximativ 1,4 milioane de euro, în diferite monede
Casa notarului din Milișăuți de unde hoții au furat aproximativ 1,4 milioane de euro, în diferite monede

Hoții care au furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar public au fost prinși după o urmărire în trafic și apoi în pădure