Controale intense în trafic

Șoferi cât populația unui oraș ca Milișăuți au rămas fără permis de conducere, de la începutul anului

Comisarul-șef Ionuț Epureanu a declarat că de la începutul acestui an colegii săi au aplicat aproape 30.000 de sancțiuni contravenționale și au constatat 1.200 de infracțiuni la regimul rutier
Comisarul-șef Ionuț Epureanu a declarat că de la începutul acestui an colegii săi au aplicat aproape 30.000 de sancțiuni contravenționale și au constatat 1.200 de infracțiuni la regimul rutier

Eforturile Poliției Rutiere de a reduce numărul de accidente grave din județ își arată oarece roade în datele din acest an privind mortalitatea rutieră, Suceava având, după mulți ani, șanse de a nu mai fi prima din țară la număr de decedați în accidente rutiere.
Aceste eforturi presupun foarte multe acțiuni de control în trafic pentru depistarea șoferilor băuți și/sau fără permise de conducere, ori a celor vitezomani sau care depășesc în mod inconștient.
Atrage atenția în mod deosebit faptul că în acest an, în primele zece luni de zile, echipajele care au acționat în trafic au ridicat, în vederea suspendării, peste 5.000 de permise de conducere. Cifra este imensă, reprezentând echivalentul populației unui oraș mic din județ, Milișăuți de exemplu, ori a unei comune mari.
Cei mai mulți șoferi au rămas fără permise de conducere pentru viteză excesivă (depășirea limitei de pe respectiva porțiune de drum cu mai mult de 50 de km/h), respectiv pentru depășiri neregulamentare.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat, în cadrul evenimentului de prezentare a noilor drog testere cu care polițiștii vor acționa în trafic, că de la începutul acestui an colegii săi au aplicat aproape 30.000 de sancțiuni contravenționale și au constatat 1.200 de infracțiuni la regimul rutier.
Pe lângă numărul imens de permise reținute, de remarcat și faptul că de la începutul anului în curs 192 de șoferi care au comis infracțiuni rutiere au ajuns în arest pentru 24 de ore, ulterior 15 dintre aceștia fiind și arestați.
Ajungem și la statistica cea mai importantă, privind accidentele grave. De la începutul acestui an și până pe 4 noiembrie inclusiv, pe drumurile publice din județul Suceava au avut loc 133 de accidente rutiere grave, cu 15 în minus față de aceeași perioadă a anului trecut, care s-au soldat cu 55 morți, cu 21 mai puțini decât în 2021.
”Această scădere a numărului persoanelor decedate în accidente rutiere este un semn că încercăm să ne facem treaba, apreciem noi”, a declarat Epureanu, care a mai spus că județul Suceava se află în acest moment pe locul III la nivel național în privința persoanelor decedate în accidente rutiere.

Recomandări

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru șoferul beat care circula haotic pe șoseaua de centură a Sucevei