Ca în fiecare weekend

Șoferi beți, fără permis ori la volanul unor mașini neînmatriculate, pe șoselele din județ



Polițiștii din județ întocmesc teancuri de dosare penale la sfârșitul fiecărei săptămâni pe numele șoferilor penali depistați în trafic
Polițiștii din județ întocmesc teancuri de dosare penale la sfârșitul fiecărei săptămâni pe numele șoferilor penali depistați în trafic

Polițiștii din județ întocmesc teancuri de dosare penale la sfârșitul fiecărei săptămâni pe numele șoferilor penali depistați în trafic, iar nici weekendul ce tocmai a trecut nu a făcut excepție de la regulă.
Potrivit unui comunicat al poliției, polițiștii de la Circulație au avut activitate și zilele trecute.
La Arbore, a fost oprit în trafic Ilie B., în vârstă de 31 de ani, din orașul Solca, care conducea un autoturism pe DN 2K. Pus să sufle în alcooltest, tânărul a fost găsit cu o alcoolemie de 1,29 la mie în aerul expirat.
Beniamin C., de 27 de ani, din municipiul Suceava, a fost depistat conducând, pe raza comunei Moara, un autoturism cu numerele provizorii expirate. Aceeași situație și în cazul lui Ioan M., de 33 de ani, din comuna Arbore, prins pe raza comunei Șcheia la volanul unui autoturism neînmatriculat.
Alcooltestul a arătat o concentrație de 0,42 la mie în aerul expirat și în cazul lui Constantin F., de 39 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, tras pe dreapta de un echipaj de poliție, pe DN 17, pe raza comunei Vama.
Un caz aparte este cel al unui tânăr din comuna Breaza, Alin B., în vârstă de 20 de ani, prins, vineri seară, în jurul orei 21.30, conducând fără permis, pe DJ 175, un autoturism neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare.
Pentru că s-a urcat băut la volan va răspunde în fața legii și Constantin B., de 56 de ani, din Hânțești, care a fost depistat conducând pe raza localității cu o alcoolemie de 1,20 la mie în aerul expirat.
Probleme cu legea a avut în weekend și Gheorghe O., de 24 de ani, din municipiul Vatra Dornei, șofer tras pe dreapta pe strada Mihai Eminescu din localitate. Tânărul, aflat la volanul unei mașini ale căror numere provizorii expiraseră cu o zi înainte, emana miros de alcool și a refuzat să sufle în etilotest. Ulterior, însă, a acceptat să-i fie recoltate la spital probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Ultimul pe lista exemplelor oferite, ieri, de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava este un tânăr de 24 de ani din comuna Horodniceni, Mihai A..
În timp ce conducea un autoturism, pe DJ 209 B, în comuna Mălini, tânărul a scăpat într-o curbă la stânga controlul volanului și a acroșat un gard. Deși a scăpat nevătămat, s-a ales cu dosar penal, pentru că polițiștii l-au pus să sufle în alcooltest, iar rezultatul a fost de 0,89 la mie în aerul expirat.



Recomandări

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat