Șofer trimis la închisoare după ce a fugit de la locul unui accident

Un bărbat care a fost implicat într-un accident rutier în vara anului 2019, plecând de la fața locului și fiind identificat abia a doua zi, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de un an, șase luni și 20 de zile de închisoare, în regim de detenție. Condamnarea a devenit definitivă marți, 18 octombrie, când polițiștii de la Câmpulung Moldovenesc au primit pentru a pune în executare mandatul care îl privește pe Petru Florin Ududec, condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului.
Bărbatul condamnat a fost identificat la adresa de domiciliu și transportat sub escortă în Penitenciarul Botoșani.
Inculpatul nu ar fi ajuns probabil la pușcărie dacă la data accidentului nu s-ar fi aflat în termenul de încercare al unei pedepse cu suspendare, într-un dosar de conducere fără permis.
Având în vedere recidiva la infracțiuni la regimul rutier, pedepsele s-au cumulat.
Cu privire la accident, Ududec conducea un autoturism care a intrat în coliziune cu o autoutilitară. Deși vina pentru accident a fost una comună, inculpatul a plecat de la fața locului, prezentându-se la Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a doua zi, când nu s-a mai putut stabili dacă băuse sau nu.
Bărbatul a declarat că a fugit după ce s-a speriat de faptul că unul din pasagerii din mașina sa era inconștient. De precizat că din accident au rezultat trei răniți, care însă nu s-au constituit părți civile sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Prin urmare, inculpatul a fost trimis în judecată doar pentru infracțiunea de părăsirea locului accidentului.

Recomandări

Un sucevean, lider la unei grupări de trafic de droguri, dat în urmărire după ce, judecat în libertate, a dispărut

Mașină de poliție care se deplasa la un accident din centrul municipiului Suceava, lovită de un șofer neatent

Pedeapsă importantă după gratii pentru un individ care și-a terorizat concubina și după emiterea unui ordin judecătoresc

Condamnări pentru trafic de droguri de mare risc și răzbunare pentru ajutorul dat justiției, într-un dosar major al DIICOT