Șofer mort după un impact devastator cu o cisternă de pe contrasens



Un șofer în vârstă de 36 de ani și-a găsit sfârșitul în mod tragic, miercuri noapte, după ce și-a scăpat autoturismul de sub control și a izbit violent o cisternă care venea din sens opus.
Cumplitul accident s-a petrecut în jurul orei 23.20, pe DN 17, la ieșirea din municipiul Vatra Dornei spre Iacobeni.
Din ancheta preliminară a poliției rezultă că șoferul decedat, Ionel M., în vârstă de 36 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a intrat brusc pe sensul opus de circulație, lovind violent cisterna condusă de Marcel L., un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Pojorâta. Urmare a impactului, autoturismul a fost proiectat în șanțul de la marginea drumului, șoferul neavând nici o șansă de supraviețuire.