Pericol public

Șofer fugar, prins de polițiști după o urmărire de 30 de kilometri

Un șofer în vârstă de 31 de ani, care a refuzat să oprească la semnalul unei patrule de poliție, a fost urmărit de agenții rutieri pe o distanță de aproximativ 30 de kilometri, fiind în cele din urmă blocat în trafic. Duminică, în jurul orei 22.30, o patrulă de la Secția de Poliție Rurală Marginea, care se afla în serviciu de control al traficului pe DC 41C, în comuna Satu Mare, a efectuat semnal de oprire unui autoturism Audi A4. Șoferul a demarat însă în trombă, cu polițiștii după el. Poliția precizează că urmărirea s-a desfășurat pe raza localităților Țibeni-Milișăuți-Satu Mare, pe o distanță de circa 30 de kilometri.
„S-a procedat la urmărirea suspectului având semnalele acustice și luminoase ale autospecialei din dotarea Secției Marginea în funcțiune, autoturismul fiind blocat și imobilizat în jurul orei 22.50, pe raza localității Satu Mare”, a declarat subcomisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Șoferul a fost identificat în persoana lui Ion Giurgiu, de 31 de ani, localnic din Satu Mare. Acesta a refuzat verificarea cu etilotestul, fiind dus la Spitalul municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Agenții rutieri au consemnat în raportul de eveniment că șoferul fugar mirosea puternic a alcool. După verificările efectuate în baza de date s-a constatat că suspectul are permisul de conducere suspendat din august 2011.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal.

Recomandări

A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști. Nici unul dintre ei nu avea permis

A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv