Dosar penal

Șofer fără permis, prins după ce s-a izbit într-un stâlp electric



Un șofer în vârstă de 23 de ani, care nu avea dreptul de a conduce, având permisul anulat, a fost prins de poliție după ce a izbit violent un stâlp electric, pe care l-a rupt. Accidentul s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orei 6.45, pe DN 2H, în localitatea Bădeuți, orașul Milișăuți.
Conform anchetei poliției, șoferul, Marius C., în vârstă de 23 de ani, localnic, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă la stânga, intrând pe acostamentul din partea dreaptă a drumului și lovind frontal un stâlp din beton, care susținea conductori de curent electric și cabluri de telecomunicație și de televiziune. Șoferul de 23 de ani a fost rănit ușor.
Inspectorul principal Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat: „La fața locului, conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, iar la Spitalul Municipal Rădăuți a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Deoarece șoferul nu a prezentat documentele personale, s-a efectuat verificarea în baza de date, ocazie cu care s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere valabil”.
Șoferul va fi cercetat pentru o mulțime de infracțiuni:„distrugere din culpă”, „refuzul de a se supune recoltării de probe biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei” și „conducerea pe drumurile publice a unui autoturism cu permisul de conducere anulat”.