Un șofer din Capitală care circula cu mașina pe linia de tramvai de pe Bulevardul Mărășești a ajuns la spital, după ce o bară metalică din șina de tramvai s-a desprins, a perforat podeaua autoturismului și i-a intrat în piciorul stâng.
Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 20.10, pe Bulevardul Mărășești.
Șoferul, în vârstă de 56 de ani, aflat la volanul unui autoturism Dacia 1310, mergea pe linia de tramvai de pe Bulevardul Mărășești, dintre Bulevardul Cantemir către strada Candiano Popescu. La un moment dat, o bată metalică din șina de tramvai s-a desprins, a perforat podeaua autoturismului și i-a intrat șoferului în piciorul stâng, a spus Ioana Stancu.
Șoferul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Floreasca, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Totodată, șoferului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta neputând fi testat cu etilotestul, a precizat Ioana Stancu.
Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei a precizat că în zona în care a avut loc accidentul șoferii pot circula pe linia de tramvai, aceasta fiind considerată bandă de circulație.