Șofer de maxi-taxi, deși avea permisul suspendat pentru alcool



Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost prins în trafic cu un microbuz maxi-taxi, deși avea permisul de conducere suspendat pentru consum de alcool. Șoferul a fost depistat miercuri, în jurul orei 11.30, pe Calea Unirii din municipiul Suceava.
Trăgând pe dreapta autoutilitara VW care efectua transport persoane în regim maxi-taxi și efectuând verificări în baza de date, polițiștii au constatat că șoferul, V. G., domiciliat în Suceava, are permisul de conducere reținut din data de 22 august 2011, când a fost depistat cu o îmbibație alcoolică peste limita legală.
„În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.