Tras pe dreapta

Șofer de autobuz, adus la poliție, după ce unul dintre pasageri a ajuns la spital



Șoferul unui autobuz de transport local din municipiul Suceava a fost tras pe dreapta și adus la poliție, pentru a da explicații, după ce unul dintre pasageri a ajuns la spital.
Sâmbătă dimineață, în jurul orei 9:50, poliția a fost sesizată de către cadrele sanitare de la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava despre faptul că la unitatea medicală a ajuns o femeie care susține că este victima unui accident rutier.
Polițiștii sosiți la fața locului au aflat de la pacienta respectivă, Parachiva N., în vârstă de 66 de ani, că s-a accidentat într-un autobuz de transport călători.
Femeia a povestit că, în acea dimineață, se afla în autobuz și, în apropierea stației de lângă hotelul Bucovina, s-a ridicat pentru a coborî, moment în care șoferul a pus o frână bruscă, iar ea s-a dezechilibrat și a căzut pe culoarul autovehiculului, lovindu-se de un scaun.
După ce a coborât în stație, simțind dureri la umăr, s-a dus la spital, fiind diagnosticată cu contuzie toraco-abdominală stânga, leziune pentru care necesită între 3 și 5 zile de îngrijiri medicale.
Polițiștii au reușit să-l găsească pe șoferul autobuzului în care a avut loc accidentul, Ilie A., în vârstă de 40 de ani, din municipiul Suceava, acesta mărturisind că a frânat brusc pentru a evita coliziunea cu un alt autoturism care circula în fața sa și al cărui număr de înmatriculare nu l-a reținut, autoturism care a frânat de asemenea brusc.
Șoferul le-a spus polițiștilor că a plecat din stație, pentru că nici un călător nu i-a spus că ar fi vreo persoană lovită.
Luată la întrebări și taxatoarea de pe autobuz, aceasta a declarat că a văzut incidentul, însă femeia, după ce a căzut, s-a ridicat și a coborât din autobuz ca și când nu ar fi pățit nimic.



Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa