Neacordare de prioritate

Șofer de 72 de ani, mort după ce a fost lovit violent de o mașină, într-o intersecție



Un bărbat în vârstă de 72 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a murit după ce a fost lovit din lateral de o altă mașină, într-o intersecție. Accidentul s-a petrecut duminică, în prima zi de Paște, în jurul orei 14.00, pe raza comunei Sucevița, iar din ancheta poliției rutiere rezultă că vinovat de producerea accidentului se face șoferul în vârstă de 72 de ani.
Bătrânul decedat, Valerian Cazacu, localnic din Sucevița, posesor de permis de conducere din 2000, se afla la volanul unui autoturism Audi 80 și se deplasa pe un drum secundar din localitate (strada Iraclie Porumbescu).
Conform anchetei polițiștilor rutieri, șoferul, ajuns la intersecția cu DN 17A, a virat la stânga și a pătruns pe drumul cu prioritate, ieșind în fața autoturismului VW Golf condus de Florin Penciuc, în vârstă de 20 de ani, din comuna Horodnic de Sus. Lovit din lateral, șoferul în vârstă de 72 de ani a resimțit în plin șocul impactului. El a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat provizoriu cu un traumatism cranian acut, fracturi costale și de bazin. În urma gravelor leziuni suferite, Valerian Cazacu a decedat, la aproximativ trei ore de la accident.
Șoferul în vârstă de 20 de ani, care se deplasa pe drumul cu prioritate, a fost verificat pe loc cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0. În privința șoferului decedat, din cauza stării de sănătate, acesta nu a putut fi testat pe loc, fiindu-i recoltate la spital probe biologice de sânge.



Recomandări

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir
Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod