Un lucrător de la o societate de transport intern de persoane din municipiul Suceava a ajuns la Spitalul Județean de Urgență, în urma unui accident de muncă. Evenimentul a fost înregistrat marți, când victima, Dinu M., în vârstă de 56 ani, din Vatra Dornei, a fost prinsă între două autocare, suferind multiple traumatisme. Accidentul s-a produs în jurul orei 12.30, în momentul în care bărbatul, angajat ca șofer la TASA Suceava, efectua reparații curente la autocar.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, Dinu M. se afla pe canalul din dreptul porții nr. 1 a garajului aparținând societății la care lucra împreună cu un coleg de-al său, Mugurel S., în vârstă de 37 ani, din municipiul Fălticeni. Cei doi șoferi efectuau reparații curente la autocarele pe care le conduceau, distanța dintre cele două autocare fiind de trei, patru metri.
„Din cercetări a rezultat că Mugurel S. a pornit autocarul și, din neatenție, l-a surprins și accidentat pe Dinu M.”, se arată în comunicatul transmis de IPJ.
Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență, unde a fost diagnosticată cu „contuzie toraco-abdominală și fractură de bazin”.
Mugurel S. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice. „De la sediul societății au fost ridicate fișele individuale de protecție a muncii ale persoanelor implicate în eveniment, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală gravă din culpă”, se precizează în comunicatul IPJ.