Șofer beat, scos cu forța din mașină de polițiști după o urmărire de mai bine de doi kilometri

Urmărirea șoferului turmentat a avut loc în plină noapte
Urmărirea șoferului turmentat a avut loc în plină noapte

Urmăriri în noapte pentru prinderea unui șofer problemă. De asta au avut parte lucrătorii Secției 12 Poliție Rurală Preutești în noaptea de sâmbătă spre duminică. Aflați în misiune, polițiștii au observat un autoturism marca Mercedes Benz care a ieșit din parcarea unei discoteci, iar șoferul a lovit un autoturism Dacia Logan. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, șoferul care a provocat tamponarea și-a continuat drumul în viteză, pe DJ 208, către satul Basarabi. Pe urmele mașinii a plecat imediat autospeciala Poliției. Deși au folosit atât semnalele acustice, cât și cele luminoase și i-au cerut șoferului prin stație să oprească, acesta a ignorat totul. După o urmărire de mai bine de doi kilometri, timp în care a circulat haotic, când pe banda normală de mers, când pe contrasens, șoferul a fost blocat la intersecția unui drum comunal cu calea ferată. Șoferul a fost scos cu forța din mașină și încătușat. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că este vorba de Grigore Tui, de 36 de ani, din Preutești, și că era băut zdravăn. Aparatul etilotest cu care a fost testat a arătat o valoare de 1.01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost dus la spital, unde i s-au recoltate probe de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei. Polițiștii l-au testat și pe șoferul Daciei Logan lovită de șoferul turmentat, dar au constatat că acesta nu consumase băuturi alcoolice.

Recomandări

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său