Șofer beat, reținut de martori după ce a provocat un carambol

Un șofer aflat în stare avansată de ebrietate a provocat o coliziune în lanț în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, după impact bărbatul fiind reținut de către mai multe persoane aflate la fața locului, până la sosirea echipajului de poliție.
Duminică, în jurul orei 12.00, pe Calea Burdujeni, șoferul unui VW Touran, în urma efectuării unui viraj incorect, a intrat în coliziune cu un autoturism marca Volvo, care era parcat. În urma coliziunii, VW-ul a ricoșat și într-un VW Tiguan.
Persoanele care se aflau în zonă au observat că șoferul care a provocat carambolul este în vizibilă stare de ebrietate.
Polițiștii ajunși la fața locului l-au pus să sufle în etilotest, rezultând concentrația de 1,21 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean, în vederea recoltării probelor biologice de sânge, alcoolemia fiind foarte mare.
Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Recomandări

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru șoferul beat care circula haotic pe șoseaua de centură a Sucevei