Șofer beat, prins în timp ce circula cu peste 100 de km/h prin Suceava

Șofer beat, prins în timp ce circula cu peste 100 de km/h prin Suceava
Șofer beat, prins în timp ce circula cu peste 100 de km/h prin Suceava

Șoferii băuți au fost prinși unul după altul de echipajele rutiere în noaptea de sâmbătă spre duminică, nu mai puțin de cinci conducători auto pericol public fiind depistați în câteva ore.
Atrage atenția printre altele un caz din municipiul Suceava. În jurul orei 0.15, un echipaj de la Poliția municipiului Suceava acționa cu radarul pe strada Calea Unirii. Radarul a înregistrat un Audi A4 care circula pe direcția de deplasare dinspre Carrefour spre Orizont cu viteza de 108 km/h, pe sectorul limitat la 50 de km/h.
Șoferul a fost oprit, neavând documentele asupra sa. Polițiștii au stabilit ulterior că este vorba de un tânăr în vârstă de 29 de ani, din municipiul Suceava, care avea concentrația de 0,54 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, a indicat etilotestul.
Pe numele tânărului a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, fiind așteptate rezultatele probelor biologice pentru a se cunoaște alcoolemia în sânge.
Un alt caz mai ieșit din comun s-a înregistrat la Vicovu de Jos, unde un echipaj de poliție a făcut semnal de oprire unui BMW, în jurul orei 23.45 din noapte.
Conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor de oprire efectuate de către organele de poliție și și-a continuat deplasarea, fiind urmărit. Polițiștii au văzut cum fugarul a virat stânga și a intrat în curtea unei locuințe care avea porțile deschise.
Cel de la volan a coborât, însă nu a apucat să fugă. Polițiștii au constatat că șoferul era incoerent și se clătina. S-a stabilit ulterior că este vorba de un localnic în vârstă de 35 de ani care avea concentrația de 0,61 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Recomandări

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru șoferul beat care circula haotic pe șoseaua de centură a Sucevei