Un șofer în stare de ebrietate a provocat ieri dimineață o tamponare în zona Băii Comunale. Bărbatul, Gabriel E., de 37 de ani, a fost adus la Spitalul Județean pentru a i se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce la testarea cu etilotestul s-a depistat o alcoolemie de 0,78 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat – concentrație mare. Tânărul a declarat medicilor și polițiștilor care l-au însoțit la spital că nu a băut „decât trei beri”, cu începere de la ora 8:00 dimineața, dar pe stomacul gol. Acesta a povestit că a tras mașina pe dreapta pentru a fuma o țigară, iar după ce a terminat țigara, când a vrut să intre în trafic, a lovit o altă mașină. Nu au fost victime în urma impactului, singurul care a ajuns la spital fiind șoferul băut. După ce tânărului i-au fost recoltate probe de sânge, el a fost dus la secția de Poliție pentru a da o declarație.
Dacă în urma analizelor de laborator se va depista o concentrație ridicată de alcool în sânge, tânărul va fi cercetat pentru infracțiune, riscând pușcăria.
De la intrarea în vigoare a noului cod rutier acesta este al treilea caz în care un șofer beat ajunge la spital după ce a provocat un accident rutier.
Tot ieri dimineață, la „Urgențele” Spitalului Județean a fost adus de către un echipaj SIAMUD un boschetar. Bărbatul, cules de pe o stradă din municipiul Fălticeni, prezenta degerături, semn că s-a expus la temperaturi foarte scăzute.





