Nelipsit în ultimii ani de la întâlnirea anuală a celor mai vârstnici jandarmi, Gheorghe Andrușca (93 de ani), socrul președintelui Traian Băsescu, nu a putut ajunge sâmbătă la „Ziua Veteranilor Unității” organizată de Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Suceava.
Bătrânul jandarm a trebuit să-și ia adio de la femeia care i-a fost alături aproape 70 de ani, Aurora Andrușca (83 de ani), și care a decedat la sfârșitul săptămânii trecute.
În lipsa acestuia, manifestarea a fost organizată la sediul Jandarmeriei Suceava și au participat cadre militare în rezervă, veterani jandarmi ai inspectoratului și ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni.
Activitățile au debutat cu intonarea Imnului Național și oficierea unui Te Deum în memoria jandarmilor căzuți la datorie, după care au fost prezentate alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului și aniversarea a 162 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
Jandarmii cu părul alb au vizitat sediul IJJ Suceava, baza de pregătire fizică și psihologică a inspectoratului, după care au asistat la un exercițiu demonstrativ cu câinii de serviciu, au vizionat o expoziție cu exponate ale unor jandarmi în activitate (numismatică, artă fotografică și machete de mijloace de transport), iar la final au primit diplome de onoare.
Socrul președintelui, fost jandarm, actualmente maior în rezervă, este unul dintre cei mai bătrâni jandarmi ai Sucevei și, în ciuda vârstei înaintate, își aduce aminte cu exactitate cum l-au prins evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial în școala de subofițeri jandarmi de la Drăgășani.
„Când a început războiul, eram în dormitor și ar fi trebuit să plecăm în permisie. Comandantul școlii nu ne-a mai lăsat și ne-a spus că, din moment în moment, începe războiul, iar el voia să ne aibă sub mână. În ziua de 21 iunie, la ora cinci și jumătate, la aparatul de radio am auzit proclamația generalului Antonescu: «Ostași, treceți Prutul și distrugeți fiara comunistă». În acel moment, secretarul companiei a II-a m-a prins din spate și mi-a spus: «Andrușca, la magazia de armament!»”, povestea bătrânul jandarm la una dintre precedentele întâlniri cu ocazia „Zilei Veteranilor”.
Manifestare
Socrul președintelui Traian Băsescu a lipsit de la întâlnirea anuală a celor mai bătrâni jandarmi ai Sucevei
