Societatea Scriitorilor Bucovineni (SSB), care a luat ființă la Cernăuți, la data de 12 noiembrie 1938, ca secție a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, aniversează, peste câteva zile, 70 de ani de la fondare.
Pentru a marca momentul, sub egida Consiliului Județean Suceava, cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, SSB organizează, la sfârșitul acestei săptămâni, o serie de manifestări jubiliare.
Astfel, vineri, 7 noiembrie, în Sala de Arte „Elena Greculesi” a bibliotecii județene va avea loc, la ora 10:00, un simpozion cu genericul „Scriitorii și realitatea istorică”, prilej cu care vor fi acordate premiile societății pentru cărțile editate în anul 2007 și vor fi conferite insigne aniversare.
După-amiază, la ora 16:00, este programată o întâlnire cu scriitorii la Colegiul Național „Petru Rareș”.
Ziua de sâmbătă este rezervată pentru efectuarea unei excursii la mănăstirile „Bogdana” (Rădăuți) și Putna, iar duminică, 9 noiembrie, la Casa de Cultură din municipiul Câmpulung Moldovenesc va fi organizată o șezătoare literară.