Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina („ASTRA Bucovinei”, cum a numit-o Leca Morariu), organizează, cu prilejul aniversării a 145 de ani de la înființare (Cernăuți, 1862, din inițiativa lui I.G. Sbiera, cu numele inițial de „Reuniunea română de leptură”, schimbat ulterior, din 1865, în „Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina”) o serie de manifestări, atât la Rădăuți (unde se află sediul central al societății de pe teritoriul României, reînființată la data de 30 martie 1990, după aproape jumătate de secol de când a fost nevoită să-și înceteze activitatea prin detrunchierea de țară a părții de nord a Bucovinei) cât și la Cernăuți (pe teritoriul actual al Ucrainei, unde societatea s-a reconstituit în comunitatea românească nord-bucovineană, în data de 28 mai 1989, sub numele de Societatea pentru cultura românească „Mihai Eminescu”). Așa cum a precizat ing. Mircea Irimescu, președintele SCLRB, manifestările, care debutează astăzi, la ora 12:00, în sala de ședințe a Bibliotecii Municipale „Tudor Flondor” din Rădăuți (programul cuprinde momente comemorative, prelegeri, evocări, expoziții de documente și carte, precum și vizitarea unor instituții culturale) vor continua duminică la Cernăuți (unde va fi oficiată o slujbă religioasă și se vor desfășura un simpozion și un spectacol artistic susținut de Sofia Vicoveanca). Cu acest prilej, la Galeria „Diplomat Art” de la Consulatul General al României la Cernăuți, va fi vernisată expoziția de tapiserie a artistei plastice Marcela Larionescu.





