Societatea comercială Comaliment SA este viitorul proprietar al Casei de Oaspeți “Brădet” din municipiul Suceava, fosta reședință a fostului dictator comunist Nicoale Ceaușescu. Comaliment a câștigat licitația desfășurată luni la sediul Sucursalei Suceava a Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat.
Potrivit directorului Sucursalei, Viorel Cucu, Casa de Oaspeți a fost adjudecată pentru suma de 1,632 milioane de euro fără TVA, sumă mai mare cu 285.000 de euro față de prețul de pornire al licitației. Pentru Casa de Oaspeți a mai licitat și firma Operațional Auto Leasing SRL, cu sediul la Șcheia. Viorel Cucu a declarat că în termen de 60 de zile Comaliment trebuie să încheie contractul de vânzare-cumpărare la sediul central al Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat, iar după alte 30 de zile trebuie să achite suma cu care și-a adjudecat imobilul. Firma suceveană a plătit ca garanție de participare la licitație suma de 270.000 de euro.
Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat a încercat să vândă și Hotelul-restaurant „Gloria”, la prețul de pornire de 2,1 milioane de euro, însă nu a fost depusă nici o ofertă.