Record

Societate de construcții depistată cu 14 muncitori la negru



– În luna septembrie, inspectorii de muncă au sancționat 17 societăți care aveau 43 de lucrători fără forme legale
Inspectorii de muncă suceveni au realizat în luna septembrie un record absolut în ceea ce privește numărul de persoane depistate muncind la negru în cadrul unor societăți din județ. Conform celor declarate ieri de către șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Mihai Airinei, nu mai puțin de 43 de persoane au fost găsite muncind fără forme legale la 17 societăți. În perioada menționată, pentru abateri de la legislația muncii, s-au aplicat 85 de sancțiuni, din care 22 de amenzi și 63 avertismente, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la peste 1,2 miliarde de lei.
La punctul de lucru de la Ciocănești al SC CLAUMARI CONSTRUCT SA din Satu Mare, au fost depistate 14 persoane care munceau la negru, majoritatea acestora fiind de etnie rromă. Controlul la firma respectivă s-a efectuat în baza unei sesizări făcute la ITM Suceava.
În urma declarațiilor scrise, date ulterior de către muncitori, a reieșit că unii dintre ei lucrau fără documente, de la începutul verii. Inspectorii de muncă suceveni au luat legătura cu reprezentanți firmei de la Satu Mare și aceștia au confirmat că nu erau încheiate contracte de muncă pentru cei 14 muncitori. Responsabilii punctului de lucru de la Ciocănești au încercat să împiedice controlul inspectorilor de muncă și nu au dorit să colaboreze cu aceștia pentru clarificarea documentelor existente aici. În consecință, societatea cu pricina a fost sancționată cu amendă în valoare de 210 milioane de lei vechi.
Pentru că la ITM Suceava sunt înregistrate declarații scrise conform cărora 13 copii și tineri ar fi fost folosiți la diferite munci, la sediul de la Salcea al firmei grecești de construcții AKTOR, jumătate dintre aceștia fiind minori sub 15 ani, firma a fost amendată tot în luna septembrie cu 180 milioane lei vechi pentru munca la negru a 12 copii – pentru care nu au fost întocmite forme legale de muncă.
Alte trei persoane au fost găsite muncind fără forme legale la SC ANDRELMAR SRL Straja, amenda aplicată fiind de 45 de milioane de lei. Câte o persoană care lucra la negru a fost depistată la societățile: SARINIS SRL, RONICAR RNC și DAMITRANS, administratorii acestora fiind amendați cu câte 15 milioane lei.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție? (2)

Trei funcționare anchetate în dosarul „fabricii de acte false” de la Câmpulung Moldovenesc nu mai au nici o măsură restrictivă și își susțin nevinovăția