Social democrații suceveni vor să-l țină la respect pe șeful Inspectoratului Județean de Poliție, Nicușor Todiruț.
Președintele organizației municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, a anunțat că îl va interpela pe Todiruț în fiecare săptămână pentru a-l întreba de stadiul soluționării reclamațiilor făcute de PSD în campania de la alegerile locale cu privire la încălcarea legii electorale de către PD-L.
El a amintit de sesizarea legată de mita electorală dată de PD-L la sfințirea bisericii din Moara Carp sau de sesizările privind agresiunile asupra materialelor electorale ale PSD.
Iordache și-a exprimat indignarea pentru faptul că nici până la această dată Poliția nu a răspuns reclamațiilor depuse de PSD.
„Domnul Todiruț are obligația de a răspunde și de a informa PSD despre modul cum decurg cercetările. Nu este normal ca într-un stat de drept organele abilitate care trebuie să rezolve problemele cetățenilor, problemele democrației, să nu răspundă la asemenea sesizări și să folosească permanent sintagma „suntem în curs de cercetare”. Organele abilitate nu trebuie să mimeze activitatea. Săptămânal vom cere informații cu privire la stadiul soluționării cererilor noastre, astfel încât PSD-ului să nu i se mai pună etichete ce nu corespund realității, iar alte partide să fie declarate partide imaculate”, a declarat Iordache.




