Social- democrații lucrează la întocmirea unui buget alternativ al României pentru anul 2011, a anunțat președintele Organizației Județene a PSD, deputatul Cătălin Nechifor. Nechifor a declarat că varianta de buget pe care o va propune PSD va reflecta necesitățile reale ale țării și va echilibra zonele în care este nevoie de finanțare, precum sănătatea, educația și administrațiile publice locale. El a criticat modul în care actuala putere a construit bugetul de stat pe 2011 apelând la tăieri de salarii, de pensii sau de indemnizații pentru mame. „Vrem ca dezbaterea pe legea bugetului de stat să fie o dezbatere consistentă, cu soluții, cu idei, principii și pe care să încercăm să o tranșăm în favoarea românilor. Prezentăm acest proiect de buget care să țină cont și de constrângerile bugetare și de acordul cu FMI, dar care să țină cont de nevoile românilor, în primul rând și de faptul că românii sunt săraci, nu au putere de cumpărare și de faptul că economia românească, așa cum este construită, are nevoie de o populație cu venituri mai mari care să susțină dezvoltarea economică în primul rând pe baza consumului dar în egală măsură pe ceea ce înseamnă investiții corecte în infrastructură”, a explicat președintele PSD Suceava. Bugetul pe 2011 va fi aprobat de Guvern în această săptămână și va fi trimis apoi spre dezbatere Parlamentului. Potrivit proiectului, bugetul de stat pentru anul viitor prevede venituri de 80,8 miliarde lei, mai mari cu 15,1% față de cele din 2010 și cheltuieli de 108,49 miliarde lei, în creștere cu 1,23%, cu un deficit de 27,67 miliarde lei.
Buget
Social- democrații vor să dea țării un buget alternativ pentru 2011
