Comparație

Social democrații văd în pensiunea „Casa Jenica” un viitor Golden Blitz al Sucevei



Social democrații suceveni au criticat în termeni duri acțiunea desfășurată de democrați la finele săptămânii trecute la pensiunea „Casa Jenica” din municipiul reședință de județ, acțiune intitulată generic „adevărul despre suspendarea președintelui Traian Băsescu”. Liderul PSD-iștilor din municipiul Suceava, Virginel Iordache, a declarat că masa rotundă organizată de PD Suceava a fost inutilă, în condițiile în care adevărul despre suspendarea lui Băsescu este unul singur, și anume că a aruncat țara în haos și că este „patronul unor grupuri de interese” din energie, transporturi și drumuri. „A profanat slujba de Paște și canonizarea pentru a-și face campanie electorală, a pus persoane credibile în funcțiile de consilieri prezidențiali pentru a se folosi de imaginea lor, după care s-a lepădat de ei fără nici un scrupul. Ce adevăruri pot fi discutate, când o țară întreagă cunoaște faptul că Băsescu este patronul unor cercuri de interese din zone economice ca drumuri, transporturi, petrol , energie? Ce adevăruri mai pot fi discutate atunci când președintele Băsescu și-a însușit o casă în Mihăielanu, cînd are un dosar cu numele Flota, când a îngrășat firme precum Golden Blitz, Alro, când moralitatea domnului Băsescu este îndoielnică. Ne întrebăm retoric, evident, cine poate vorbi despre adevăr”, a spus Iordache. Președintele PSD Suceava consideră că democrații au făcut acțiunea de la „Casa Jenica” cu scopul de a peria imaginea lui Traian Băsescu și de a-l prezenta ca fiind „zeul dreptății, zeul adevărului”. De altfel, Iordache vede în pensiunea „Casa Jenica” un viitor Golden Blitz al Sucevei, aluzie la cunoscutul restaurant bucureștean unde trage președintele. De menționat că la acțiunea organizată de PD Suceava la pensiunea „Casa Jenica” au participat reprezentanți ai 15 organizații nonguvernamentale, concluzia fiind aceea că populația trebuie mobilizată la vot pentru ca Băsescu să se reîntoarcă la Cotroceni.



Recomandări

Iordache susține că social democrații vor părăsi funcțiile publice dacă PSD va fi scos de la guvernare

Iordache susține că social- democrații vor părăsi funcțiile publice dacă PSD va fi scos de la guvernare