Medicație

Social democrații suceveni susțin că PNL are nevoie de viagra

„Cred că PNL ar trebui să primească viagra pentru că Guvernul Tăriceanu este, de departe, cel mai impotent Guvern al României din 1989 încoace”. Afirmația aparține președintelui organizației județene de tineret a PSD, Cătălin Nechifor, și a fost făcută, ieri, într-o conferință de presă. Nechifor, care deține și funcția de vicepreședinte național al Tinerilor Social Democrați, a fost inspirat în declarația sa de vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur. Liderul liberal vorbea la finele săptămânii trecute de reconcilierea în PNL și spunea că poate ar fi nevoie de un anestezic de la ministrul liberal al sănătății, Eugen Nicolăescu, pentru a reconcilia. „Nu sunt de acord cu medicația pe care o propune domnul Flutur, anestezicele, pentru că de doi ani PNL este un partid anesteziat, un partid care nu și-a dat seama că se află la guvernare și că trebuie să rezolve soarta României”, a declarat tânărul lider PSD. Cătălin Nechifor s-a arătat deranjat de faptul că liberalii vor să „confiște integrarea” și a ținut să le aducă aminte că este un lucru care aparține tuturor românilor. „Integrarea este un lucru care ne aparține tuturor românilor, indiferent de culoare, indiferent de faptul că suntem portocalii, roșii, mov sau roz. Noi, PSD, am militat și am ajutat întotdeauna guvernul Tăriceanu în subiectele integrării și cred că ar trebui să fim tratați în continuare cu respect pentru faptul că punem osul la treabă și suntem preocupați de drumul european al României”, a spus Nechifor.

Recomandări

Vicepreședintele PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu
Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, le cere parlamentarilor suceveni să spună public ce opinie au despre inițiativa legislativă pentru legalizarea prostituției

Veronica Grosu solicită Guvernului luarea de măsuri urgente pentru susținerea românilor care au credite la bănci

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului