Acțiune

Social democrații suceveni strâng semnături pentru a grăbi majorarea pensiilor

Social democrații din municipiul Suceava strâng semnături pentru a susține inițiativa legislativă a PSD de decalare a datei de acordare a majorării pensiilor de la 1 ianuarie 2008 la 1 noiembrie 2007. Președintele organizației municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache (foto), a declarat că din data de 25 septembrie, când a demarat acțiunea, și până în prezent au fost adunate 2.067 de semnături. El a precizat că până pe 15 octombrie, data limită de finalizare a campaniei, vor fi strânse în jur de 7.000 de semnături.
„Rog cetățenii să nu se simtă lezați atunci când vor fi abordați de reprezentanți ai PSD în consultarea lor privind decalarea datei de acordare majorării pensiilor. Consider că numărul mare de semnături pe care l-am strâns până în acest moment demonstrează încă o dată faptul că cetățenii Sucevei, indiferent de vârstă, sunt alături de pensionarii are au venituri sub limita de subzistență”, a declarat Iordache, care a mai adăugat că în această campanie de strângere de semnături PSD acționează la nivelul municipiului Suceava cu șapte echipe mobile.

Recomandări

Apel la societatea civilă pentru strângerea a 100.000 de semnături, pentru anularea noilor măsuri din educație

Eugen Bejinariu, la Calafindești: „Noua lege a pensiilor promovată de PSD a corectat inechitățile din sistemul public”

Eugen Bejinariu le-a prezentat locuitorilor din Calafindești măsurile implementate de PSD pentru îmbunătățirea nivelului de trai al seniorilor

PSD Suceava a strâns peste 97.000 de semnături pentru susținerea candidaturii lui Marcel Ciolacu pentru președinția României