Social-democrații suceveni s-au prezentat ieri la urne pentru a-și alege viitorul președinte al PSD, singurul candidat fiind actualul lider interimar, Liviu Dragnea. Alegerile interne în județul Suceava au fost organizate în 115 secții de votare, la urne fiind așteptați să participe 16.011 membri ai PSD. Procesul electoral a început duminică dimineața, la ora 8:00, și s-a încheiat la ora 20:00. În dimineața zilei de ieri, la sediul Organizației Județene Suceava a PSD s-a prezentat pentru a vota președintele Cătălin Nechifor, acesta fiind însoțit de vicepreședinții Ovidiu Donțu, Neculai Bereanu și Tiberius Brădățan. După ce și-a exprimat votul, Cătălin Nechifor a evidențiat faptul că este pentru prima dată când un partid își alege președintele prin vot universal, fiecare membru fiind așteptat la urne pentru a-și exprima opțiunea.
„Democrația înseamnă participare, dar cu cât întrebi mai mulți oameni, cu atât mai mult este mai corect. Și cred că, dacă votăm foarte mulți membri de partid, vom da și legitimitate, și putere partidului. Și în felul acesta reușim să avem și un program politic înțeles, pentru că pe lângă vot chestionăm și publicul din România cu privire la câteva aspecte din viața socială și economică, și ne putem forma o părere mai corectă despre ce așteaptă românii de la noi”, a spus Cătălin Nechifor.
El a precizat că secțiile de votare au fost amenajate în sediile PSD din județ, iar acolo unde acest lucru nu a fost posibil, ele au fost organizate în casele președinților PSD din localitățile respective. Nechifor a arătat că nu au fost organizate secții în restaurante sau școli.
Trebuie spus că după ce și-au exprimat votul pentru alegerea noului președinte al PSD, membrii de partid au primit și un chestionar în care trebuiau să răspundă la diverse întrebări legate de măsurile pe care PSD trebuie să le ia pentru familie sau dacă sunt mulțumiți de diverse aspecte din localitățile în care trăiesc, de la învățământ, agricultură, găsirea unor locuri de muncă, primărie sau calitatea drumurilor. De asemenea, membrii PSD au fost întrebați și care ar trebui să fie prioritățile PSD pentru „viitorul României”, care sunt părerile despre o serie de măsuri pe care le propune PSD în perioada următoare, dar și care sunt măsurile considerate a fi foarte bune sau care i-au nemulțumit profund, luate de Guvernul Ponta.
La rândul său, după ce și-a exprimat votul, președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, senatorul Ovidiu Donțu, a ținut să precizeze că și-a dat votul pentru continuare modernizării partidului și pentru o conducere energică și axată pe obiective. „Am votat pentru intrarea partidului, începând cu viitorul congres, în block-starturile campaniilor electorale din 2016, atât cele locale, cât și cele generale. Am votat pentru o conducere a partidului legitimă, orientată pe un plan de acțiune bine stabilit. De asemenea, aș vrea să remarc deschiderea partidului către societate prin formarea programului electoral al PSD pentru perioada următoare în baza unui chestionar la care sunt invitate și persoane care nu sunt membre ale partidului. Acest lucru ne va ajuta să avem o platformă politică în viitor pentru toți românii”, a spus Donțu.
Congresul Național al PSD va avea loc la finalul acestei săptămâni, când vor fi aleși ceilalți membri din conducerea partidului. Trebuie spus că, potrivit unor surse, liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, are șanse foarte mari să obțină o funcție de vicepreședinte al PSD.