Social democrații suceveni se pregătesc să-i evacueze forțat pe foștii PD-iști, actuali PD-L-iști, din spațiul pe care-l dețin în sediul PSD de pe strada Meseriașilor, nr. 2, în clădirea fostului BTT.
Președintele organizației județene a PSD, Gavril Mîrza, a declarat ieri că se lucrează la „documentația pentru evacuare”, mai exact la întâmpinarea care va fi înaintată Judecătoriei Suceava săptămâna viitoare.
„Vrem să obținem hotărâre judecătorească pentru evacuarea lor din spațiul în care i-am ținut trei ani de zile. Mergem pe cale legală, pentru că văd că oamenii nu înțeleg să plece din casa noastră”, a spus Mîrza. Președintele PSD Suceava a amintit de somațiile repetate pe care social democrații le-au lansat către PD-L-iști ca să părăsească sediul, somații cărora nu li s-au dat curs.
Mai mult, PD-L Suceava a acționat în instanță statul român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, Consiliul Local și Primăria Suceava, prin primar, solicitând obligarea acestora să vândă către acest partid spațiul de 91 de metri pătrați folosit de PD în sediul proprietate PSD.
De menționat că social democrații au demonstrat cu acte că sunt proprietarii spațiului respectiv, pe care l-au achiziționat în mod legal. Ei au arătat că PSD a cumpărat spațiul în suprafață de 330 de metri pătrați situat pe strada Meseriașilor, numărul 2, în baza Hotărârii Consiliului Local Suceava din 21 aprilie 2003, spațiu pe care l-a intabulat ulterior.


