Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi, 30 iunie, pe cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos: Petru, Iacov al lui Zevedeu, Ioan, Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacov al lui Alfeu, Tadeu, Simon Cananeul și Matia (care a fost ales în locul lui Iuda), dar și pe Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț.
Sfinții Apostoli și-au împlinit misiunea în lume cu toată râvna și au împodobit-o cu mucenicia, urmând exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astfel, Petru și Andrei au fost răstigniți, Petru la Roma, iar Andrei în Ahaia. De asemenea, Filip a fost răstignit pe cruce în Frigia, precum și Bartolomeu în Armenia, Iuda Tadeu la baza Muntelui Ararat și Simon Zelotul în Persia. Toma a fost străpuns cu sulițele în India, Iacov „fratele Domnului”, a fost aruncat de pe platforma templului din Ierusalim, iar Matia a fost omorât cu pietre în Etiopia. Doar Sfântul Ioan Evanghelistul a trecut la Domnul cu pace în orașul Efes.
Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț
A trăit în secolul al XIV-lea, neexistând informații sigure cu privire la anul nașterii sau al trecerii la cele veșnice al Sfântului Ghelasie de la Râmeț. Singura însemnare care există este cea de pe peretele care desparte naosul de pronaosul bisericii de la Mănăstirea Râmeț (din județul Alba): „Scris-am eu mult greșitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crișul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic”. Astfel, observăm că Sfântul Ghelasie nu a fost doar stareț al Mănăstirii Râmeț, ci și arhiepiscop al Transilvaniei. Această inscripție ne arată că la acea vreme viața religioasă era organizată, fiind și prima mențiune a unui întâistătător ortodox al Transilvaniei în istoria Bisericii noastre.
Încă din tinerețe, Cuviosul Ghelasie a căutat liniștea sihăstriei, petrecându-și mulți ani ca sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni, unde a dobândit darul facerii de minuni, având o viață duhovnicească smerită. După o perioadă de timp, la insistențele părinților, a acceptat să fie conducătorul spiritual al Mănăstirii Râmeț. Tradiția locului spune despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici, însă a fost și părintele duhovnicesc al sihaștrilor din Munții Râmeț.
Moartea lui a avut loc în chip minunat: într-o zi, pe când Cuviosul Ghelasie se ducea la una dintre fânețele mănăstirii ce se afla în localitatea Hopagi, a observat că din cauza căldurii și a lipsei de apă, călugării care s-au dus acolo ca să cosească fânul au început să cârtească. Atunci, egumenul Ghelasie s-a rugat lui Dumnezeu și făcând de trei ori semnul crucii cu toiagul, și lovind cu el în pământ, a ieșit apă. Acest izvor a fost numit Fântâna Vlădicii, iar până astăzi credincioșii din împrejurimi au mare credință în această apă, pe care o beau cu multă evlavie. Coborând de la Hopagi spre mănăstire a murit călare pe asin, care s-a oprit în fața bisericii (copita asinului a rămas imprimată în piatra care astăzi se află în muzeul mănăstirii), iar în momentul în care a trecut la Domnul, clopotele a șapte biserici din împrejurimi au sunat singure. A fost îngropat lângă biserica veche a Mănăstirii Râmeț, iar, cu timpul, locul mormântului său s-a pierdut. Însă, Dumnezeu care poartă de grijă aleșilor săi a descoperit oamenilor moaștele Sfântului Ghelasie. Călugării au observat că deasupra mormântului iarna se topea întotdeauna zăpada, iar vara nu era rouă și de aceea s-au hotărât să dezgroape osemintele și să le așeze în biserică într-o raclă de lemn. La moaștele Sfântului Ierarh Ghelasie mulți bolnavi își găsesc vindecarea. Trecerea cuviosului în rândul sfinților s-a petrecut pe data de 29 iunie 1992, hotărându-se ca data sa de prăznuire anuală să fie 30 iunie.
(Ziarul Lumina)