Politic

Soarta vicepreședintelui CJ Suceava Ilie Niță în PNL va fi decisă astăzi

Dacă Ilie Niță va fi exclus din PNL, acesta își va pierde postul de consilier județean și implicit cel de vicepreședinte al CJ
Dacă Ilie Niță va fi exclus din PNL, acesta își va pierde postul de consilier județean și implicit cel de vicepreședinte al CJ

Conducerea județeană a PNL Suceava va decide astăzi soarta pe care vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Ilie Niță o va avea în acest partid. În cursul zilei de astăzi vor avea loc ședința Comitetului Județean Executiv al PNL și cea a Birourilor Permanente Județene reunite ale PNL, surse din partid afirmând că unul dintre punctele de pe ordinea de zi va fi legat de propunerea de excludere a lui Ilie Niță din rândul liberalilor. Aceleași surse afirmă că discuțiile din cadrul Comitetului Județean Executiv cu privire la situația lui Ilie Niță în PNL vor fi purtate la solicitarea grupului de consilieri județeni liberali. Reamintim că într-o ședință de la începutul acestei luni, Comitetul Executiv Județean al PNL Suceava a solicitat în mod imperativ demisia lui Ilie Niță din postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava. La vremea respectivă, 41 de primari suceveni ai PNL au cerut această demisie, considerând că Ilie Niță ocupă funcția cu sprijinul PSD. Vicepreședintele liberal al Consiliului Județean, Ilie Niță, avea termen pentru a opta între această funcție și a rămâne membru al PNL până la data de 15 iulie 2015.
După expirarea acestui termen, Ilie Niță a anunțat că nu demisionează din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava și nici nu va părăsi PNL, declarând că el nu ocupă acest post cu sprijinul PSD. „Declar că nu sunt sprijinit de PSD în Consiliul Județean Suceava. Dacă voi fi susținut de liderii PNL se va putea crea această nouă majoritate în Consiliul Județean Suceava. Nu am fost susținut niciodată de PSD deoarece configurația în deliberativ este următoarea: PSD are 14 consilieri, PNL are 14, PC are unul și mai sunt opt independenți”, declara Ilie Niță la vremea respectivă.
Întreaga situație cu privire la soarta vicepreședintelui liberal al administrației județene, Ilie Niță, în cadrul PNL va fi dezbătută astăzi, membrii Comitetul Județean Executiv urmând să decidă cu privire la sancțiunea care urmează să-i fie aplicată. De precizat că în situația în care Ilie Niță va fi exclus din PNL, acesta își va pierde și postul de consilier județean și implicit cel de vicepreședinte al Consiliului Județean. O eventuală sancțiune pe care Ilie Niță o va primi în cadrul partidului urmează să fie aprobată în ședința Comitetului Director Județean al PNL Suceava, programată a avea loc la finalul acestei săptămâni.
Ilie Niță și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava la alegerile locale de anul viitor.

Recomandări

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, anunță că va aloca un milion de lei pentru localitățile calamitate din Suceava

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, și șeful administraţiei județene sucevene, Gheorghe Șoldan
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, și șeful administraţiei județene sucevene, Gheorghe Șoldan