SOARTA UNEI CĂRȚI

Cel mai cunoscut roman românesc peste hotare a fost (și încă mai este) „Ora 25″, datorat lui Constantin Virgil Gheorghiu. Cartea a avut ciudata soartă de a deveni best-seller postbelic în străinătate, fără a fi fost tipărită și în țara de origine a autorului! Editată pretutindeni și-ntr-o mulțime de limbi, cartea a stat și la baza unui cunoscut film artistic de lung metraj, în care rolurile principale au fost strălucit interpretate de Anthony Quinn și Virna Lisi. în 1991, prin intermediul lui Aristide Buhoiu (care intenționa o ediție destinată românilor din America și deja tratase cu autorul) i-am solicitat dlui Gheorghiu permisiunea de a tipări cartea în România, la Editura FFPress. Am primit, repede, răspuns favorabil, urmat de un pachet conținând manuscrisul. În același an 1991, o editură bucureșteană publică „Ora 25″, utilizând, cum se precizează în prefață, „atât manuscrisul original, cât și versiunea franceză în care s-a tipărit cartea.” Mi-e foarte greu să bănuiesc ce au înțeles autorii prin „manuscrisul original”, câtă vreme dactilograma conținând corecturi făcute cu mâna autorului o primisem din USA, iar în cele două convorbiri telefonice avute, C.V. Gheorghiu nu mi-a pomenit nici o clipă de eventualitatea altei editări în spațiul românesc. Totuși, ținând seama de numele prestigioșilor specialiști implicați în stabilirea textului de acum tipărit, s-ar putea da oarece crezare solidității și legitimității demersului filologic. Dar mă-ntorc și zic: care manuscris original? Dactilograma trimisă mie (și pe care o am în față când scriu aceste rânduri), destul de incomod de descifrat (au fost utilizate mai multe mașini de scris cu panglica în suferință și caractere diferite, unele, fără diacritice) conține corecturi cu pixul datorate, evident, autorului. Se poate vedea că, la atâtea decenii de la prima apariție, scriitorul a considerat necesar să intervină în nuanțarea formulelor de introducere a dialogurilor și în cenzurarea unei anumite abundențe pronominale, deslușirile fiind limpede oferite de restul frazei. În paranteză fie spus, textul atestă monotonie stilistică voită și „parcimonie” într-ale lexicului, cititorul fiind astfel determinat să accepte receptarea poveștii la nivelul de exprimare al eroilor. De la bun început, scriitorul a insistat asupra menținerii ortografiei cu â și cu apostrof – dorință de care, evident, a trebuit să ținem seama; după cum se vede, până la un punct, erau anticipate deciziile Academiei… Am fost rugați, de asemenea, ca, în exercitarea atribuțiilor editoriale, să intervenim acolo unde lipsa exercițiului curent al limbii române s-ar resimți prea flagrant, actualizând unii termeni și îndreptând eventualele scăpări ținând de topica frazei. Ceea ce am și făcut, cu grijă și maximă economie, intervenind doar atât cât a fost cu adevărat necesar. Comparând textul ediției 1991 (mă îndoiesc c-a existat o cedare de copyright, dar în anii aceia, totul era posibil…) cu dactilograma în limba română trimisă nouă de autor, se vede clar că aceasta din urmă servește mult mai bine dorința și voința lui C.V. Gheorghiu privind stabilirea ediției definitive. Pentru orice eventualitate, am trimis în USA forma ultimă a textului, așteptând încuviințarea autorului. Care… n-a mai venit: CV. Gheorghiu era grav bolnav și, după puțină vreme, am aflat știrea decesului. Ne-am zis că, în lipsa contractului editorial, pe care una dintre părți nu mai avea cum să-l semneze, am putea face uz de faxul în care Gheorghiu a scris cu mâna lui „d’accord, d’accord!” Ei bine, am găsit vechiul fax complet alb: literele se șterseseră definitiv; pur și simplu uitasem că astfel de documente cu viață scurtă se cuvin obligatoriu fixate și dublate cu o copie xerox. Deci: autorul mort, faxul, șters, telefoanele, în vânt și, după câteva săptămâni a venit și decesul Editurii FFPress, „Ora 25″ a rămânând astfel… în afara timpului tipăririi. Am dat peste manuscris triind hârțoage vechi. Uitasem de el! Forma definitivă a celui mai citit roman românesc a ajuns să aibă… un singur cititor! Dar, cine știe, poate, odată și odată, i-o suna și lui ceasul…