Preocupare

Soarta societății de termoficare a Sucevei, discutată la Guvern



Viitorul societății de termoficare a Sucevei – adică privatizarea sau închiderea parțială a acesteia, prin intrarea în conservare a principalelor unități de producție, va fi discutat astăzi la Guvern, cu miniștrii Finanțelor și Administrației și Internelor.
Cei care vor expune celor doi miniștri, Gheorghe Pogea și Dan Nica, problemele cu care se confruntă Termica Suceava și implicit municipalitatea suceveană, sunt primarul Ion Lungu și directorul societății de termoficare, Constantin Plăcintă.
“Am fost convocați la o discuție pe tema situației sistemelor de termoficare din România, precum și pe tema asigurării căldurii în sezonul de iarnă care e pe cale de a se încheia. De asemenea, se vor discuta costurile de producere a energiei termice, unde, din păcate, suntem în top, cu 360 de lei/gigacalorie, în vreme ce prețul local de referință este 178 de lei.
Iarna viitoare nu mai putem lucra astfel, pentru că riscăm să blocăm activitatea și la Primărie și la Termica. Vom vedea ce se întâmplă cu procesul de privatizare și vom lua o decizie”, a spus primarul Ion Lungu.
Nu în ultimul rând, la discuțiile de astăzi va fi abordată și problema datoriilor pe care le mai are de încasat Primăria Suceava de la Guvern – adică 20 de miliarde de lei vechi, în contul subvențiilor pentru căldura populației, cât și cele zece milioane de euro pe care Suceava ar trebui să le primească drept co-participare la programul de reabilitare a rețelelor de termoficare.