Soarta mâței

Două vești îngrijorătoare avertizează că e-n joc soarta mâțelor. Sunt proprietar de motan, mi-e drag neamul pisicesc, nu pot rămâne indiferent la agresarea unei specii care, de la vechii egipteni încoace, a însoțit cu credință, discreție și modestie destinul întregii omeniri. Cea dintâi veste alarmantă vine din Mosul – Irak: autoritățile au decis o interdicție severă – fără pisici în urbea de pe râul Tigru! Din considerente, pare-se, religioase: ar fi „împotriva viziunii, ideologiei și credinței jihadiste”. Am putea găsi rațiunea (scuzați: nu rațiunea, ci explicația) interzicerii telefonului mobil, a internetului, muzicii, cinematografului, ba chiar și pentru dinamitarea relicvelor de la Ninive, a moscheilor construite înainte de Hristos ori a Bibliotecii Latine: ăsta-i gradul de cultură și civilizație al ISIL, variantă a mai cunoscutei ISIS. Dar cu pisicile, ce-or fi având cu inofensiva și inocenta familie Felidae? Se știe că prind șoareci, că au calități terapeutice atestate, că Felinoterapia alungă stresul, că nu fac nici o pagubă, că aduc destindere în casă, nu degeaba li se spune, în popor, „mănușa lui Dumnezeu”.
Poate, totuși, nu religia a dictat izgonirea mâței, ci anumite măsuri de protecție informativă adoptate de războinicii ISIL, care, în vară, tot la Mosul, au interzis… porumbeii. Probabil, în ideea stopării trimiterii de mesaje par-pigeon în era internetului! De pisici mesager n-am auzit, deși, se știe, sunt capabile să se întoarcă acasă de la sute de kilometri; oricum paza bună trece primejdia rea.
Tot despre o sinistră fatwa vorbim în cele ce urmează, oropsită fiind de această dată, în România, Felix Silvestris, ruda apropiată a domesticei Felix Catus. Emitent: dna Cristiana Pașca Palmer, ministru tehnocrat al Mediului. Subiectul: uciderea a 483 de pisici sălbatice, dimpreună cu 552 de urși și 657 de lupi, (tustrele specii protejate). De 8 (opt!) ori mai mult decât s-a împușcat, tot cu patalama ministerială, între 2006 și 2015! Adevărat masacru cinegetic! Și aici, ca și în cazul de la Mosul, sunt chestiuni de înțeles și altele de pus mâinile în cap. Doamna ministru, așa cum cu mânuța dumneaei a scris în declarația de avere (ce nu cuprinde, cum cere legea, și averea soțului), are domiciliul la Bruxelles. S-ar putea spune că-i destul de greu unei localnice din Grand Place să înțeleagă viața codrului românesc, dar s-ar greși: dna Palmer se trage din Țara Lăpușului (am citit în „Graiul Maramureșului” un interviu absolut onorabil, nutrit din simțire românească și cinstită iubire de „frunză verde”); chiar dacă drumul de la liceul sanitar la Harvard a fost lung și complicat, n-avem nici un temei să suspectăm ministra de întoarcere în patrie amnezică. Greșeala ce-o comite este că a lăsat să meargă înainte o practică decizională grav afectată de un conflict de interes lesne de așezat sub titulatura „lupul paznic la stână”. Stabilirea cifrei victimelor cu blană ocrotite și pe cale de dispariție se face în continuare tot conform aprecierilor ing. Ovidiu Ionescu (evident, și dr.), care, între altele, este și președintele Asociației brașovene a vânătorilor. Argumente: urșii ar fi produs anul trecut o pagubă totală, socotită la centimă, de 783.018 lei (probabil, oi, stupi și altele). Adică, un flecușteț, câtă vreme doar pentru un trofeu de urs vânătorul străin plătește 8.000 de euro. Înmulțiți 8.000 cu 552: zeci de milioane de euro oferă dr. Ionescu (pare-se, agronom) asociațiilor de vânători, iar cele mai multe derogări le-au primit din totdeauna pușcașii de la Brașov! Și, cum se știe, străinul nu plătește numai trofeul, ci și o sumedenie de servicii asigurate de gazde, bașca „atențiile” care curg după fiecare expediție cu succes.
Noroc de Academia Română care, consultată, n-a aprobat ordinul ministerial, considerând cotele de recoltare mult exagerate într-o țară în care se taie pădurile în neștire, habitatul fiecărei specii micșorându-se dramatic. Dar asta era treaba Academiei? Poate, de fapt, stârpim fiarele pentru respectarea bonității fondului: dispar pădurile, logic, trebuie să mai piară și din fiare! Dar pisicile, stimată doamnă ministru, ce v-au făcut pisicile? De ce nu le lăsați să trăiască în voia lor, că nu cer mâncare, stârpesc rozătoarele, și dl dr. Ionescu n-a putut avansa nici o cifră de daune imputabile mâței sălbatice? Sigur că vânătorilor le priește orice derogare, dar biata natură, atât de agresată și de închingată, cât mai poate ține în viață animalele sălbatice care, minunăție, ne-au mai rămas, s-o ajutăm s-o facă, nu cu pușca, ci cu mintea, fiindcă există soluții pentru diminuarea semnificativă a tuturor pagubelor. Altfel, viitorul e-al grădinii zoologice! Bucuria la care ne invită dna Palmer prin retragerea (temporară) a ordinului de masacrare seamănă cu povestea băgării și scoaterii caprei din casă: veseliți-vă, spune rabinul, nu mai aveți necazuri. Deocamdată, dar cine știe ce mai coace dl dr. Ionescu, iar dna Palmer semnează?