Clasată pe ultimul loc la finalul turului, soarta grupării de liga a III-a CS Gura Humorului se află acum în mâinile primarului Marius Ursaciuc. Edilul din Gura Humorului așteaptă ca la începutul săptămânii viitoare conducerea clubului să-i prezinte o analiză a activității din prima parte a campionatului, urmând ca după aceste întâlniri să se ia o decizie fermă în ceea ce privește viitorul echipei de fotbal.
„Eu cred totuși că nu ne vom desființa. Este adevărat că rezultatele din prima parte a campionatului au fost sub așteptări, dar șansele de salvare de la retrogradare nu sunt compromise în totalitate, așa că avem datoria să luptăm până la capăt”, a declarat Teo Murariu, președintele humorenilor.
Murariu a mai precizat că până în prezent nu a primit nici o ofertă de transfer pentru vreun fotbalist al grupării pregătite de Robert Molocea. „Oricum, e prematur să vorbim de transferuri, pentru că jucătorii se află acum în vacanță. Doar Corneanu, Golofca și Sumanariu sunt pe picior de plecare de la Gura Humorului, pentru că le-a expirat împrumutul de la FC Cetatea”, a mărturisit Teo Murariu.