Cazinoul din Constanța, emblemă a orașului, ajuns în paragină în condițiile în care nu a mai fost renovat din anii ’80, este, de câteva luni, subiect de dispută după ce Radu Mazăre a anunțat că îl vinde. Miercuri, consilierii locali urmează să decidă dacă obiectivul va trece în administrarea MDRT.
Cazinoul, aflat pe faleză, pe bulevardul Regina Elisabeta din Constanța, reprezintă una dintre clădirile emblemă ale orașului.
Construcția acestuia a început în jurul anului 1904, planurile inițiale fiind întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care a proiectat o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor însă, planurile au fost schimbate, Primăria încredințând modificarea acestora unui arhitect elvețian, Daniel Renard.
Obiectivul, construit în stil Art Nouveau, a fost terminat în 1910, fiind inaugurat în 1911. În același an, Primăria a autorizat organizarea jocurilor de noroc, iar Cazinoul a fost frecventat timp de mai mulți ani de pasionații acestora.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Cazinoul, transformat în spital, a fost afectat de bombardamente. După instaurarea regimului comunist, Cazinoul nu a mai fost folosit pentru jocurile de noroc, care erau interzise, ci a fost transformat în restaurant. Timp de câteva decenii, el a fost unul dintre localurile de lux de pe litoral, frecventat de mai marii vremii, dar și de turiștii străini.
La jumătatea anilor ’80, Cazinoul a fost închis pentru o perioadă pentru a fi supus unor lucrări de restaurare, acestea fiind ultimele operațiuni de acest gen realizate până în prezent.
După revoluția din ’89, Cazinoul a continuat să funcționeze ca restaurant, aici fiind organizate nunți, botezuri, banchete școlare, dar și diverse evenimente culturale.
Cazinoul Constanța a trecut în administrarea Primăriei Constanța în anul 2000, după un proces care a durat câțiva ani, el aparținând până atunci societății Litoral SA. După trecerea clădirii la municipalitate, Cazinoul a găzduit o perioadă ședințele Consiliului Local.
În 2007, Primăria Constanța a încheiat un contract cu firma Queen Investments SRL, pentru concesionarea Cazinoului pe o perioadă de 49 de ani, cu drept de prelungire, iar municipalitatea Constanța urma să primeasca anual 140.000 de euro. Mai mult, firma respectivă anunțase că va investi aproximativ 15 milioane de euro în reabilitarea și modernizarea Cazinoului, iar după încheierea acestor lucrări clădirea ar fi avut la parter o zonă de bar, sală de festivități, o terasă și două restaurante, în timp ce la etaj ar fi fost amenajate o zonă de cabaret și sală de jocuri.
Firma Queen Investments SRL nu și-a putut duce planul la bun sfârșit, iar în ședința din mai a Consiliului Municipal Constanța s-a votat încetarea contractului de concesiune.
Primarul Radu Mazăre a spus atunci că investitorii au renunțat la acest proiect din cauza crizei economice și a anunțat că vrea să vândă Cazinoul pentru că municipalitatea nu are bani pentru reabilitarea acestuia.
Mai mult, Mazăre anunța că este dispus să vândă Cazinoul din Constanța, cu un leu, Ministerului Culturii și Ministerului Turismului, pentru a fi reabilitat și modernizat, astfel încât „să aducă turiști, să devină un obiectiv, să aducă jucători care să joace în cazino și să cheltuiască în Constanța”.
Anunțul lui Radu Mazăre a stârnit un val de reacții din partea prefectului județului Constanța, Claudiu Palaz, a democrat-liberalilor constănțeni și a două asociații civice, care s-au opus vânzării monumentului.
În ședința Consiliului Municipal din luna iulie pe ordinea de zi s-a aflat un proiect de hotărâre privind vânzarea Cazinoului Constanța, dar acesta a fost retras chiar de către inițiator, Radu Mazăre, care spunea atunci că va realiza un sondaj de opinie în rândul constănțenilor.
La sfârșitul lunii iulie, Radu Mazăre a anunțat, la o dezbatere la care au luat parte parlamentari constănțeni și prefectul județului, că a trimis adrese către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și către Ministerul Culturii, propunându-le preluarea Cazinoului pentru a-l repara și administra.
La jumătatea lunii august, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a transmis o scrisoare reprezentanților Primăriei prin care anunța că ministerul se va implica financiar în realizarea lucrărilor de consolidare și restaurare a Cazinoului din Constanța, dar clădirea trebuie să rămână în proprietatea Consiliului Local.
Elena Udrea a anunțat atunci că Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) va reabilita cazinoul din Constanța, dar se va asigura că primarul orașului, Radu Mazăre, nu îl va transforma într-un „club de surf sau altceva”.
Udrea scria, pe blog, că MDRT se va implica în renovarea Cazinoului din Constanța, „fie că-i place, fie că nu-i place” primarului Mazăre, ea opinând totodată că „marele surfist cheguevarist” ar fi furios că „nu mai poate el face ce vrea cu Cazinoul”, nu-l mai dă „băieților lui din imobiliare”.
„Cazinoul din Constanța este o pată veche pe obrazul administrației locale de acolo. Încă dinainte de a prelua eu funcția de ministru al Turismul, señor Mazăre țipă că autoritățile statului nu-l ajută în problema Cazinoului. Când l-am auzit în urmă cu două săptămâni vorbind despre faptul că ministerul Culturii sau MDRT ar trebui să preia Cazinoul, am luat în calcul că primarul Constanței ar putea fi chiar serios și se adresează instituțiilor statului pentru ajutor”, scria Udrea, pe blogul personal.
Elena Udrea preciza că, fiind vorba despre una dintre clădirile monument istoric ale Constanței, chiar de „un simbol important” al litoralului românesc, s-a decis ca MDRT să se ocupe de renovarea Cazinoului și, mai mult, „pentru că scopul ministerului este de a încuraja turismul”, s-a stabilit ca această clădire să rămână în sarcina administrației locale.
Deși clădirea Cazinoului este monument istoric, iar Ministerul Culturii are drept de preemțiune în cazul vânzării acesteia, până acum instituția condusă de Kelemen Hunor nu s-a pronunțat public asupra intențiilor legate de acest obiectiv. De altfel, și Radu Mazăre a anunțat că a trimis o adresă și Ministerului Culturii, pe lângă cel al Dezvoltării Regionale și Turismului, în care propunea preluarea Cazinoului.
Miercuri, Consiliul Municipal Constanța, format din 27 de consilieri, dintre care 19 – PSD, 5 – PDL și 3 – PNL, va lua în discuție proiect de hotărâre privind trecerea monumentului din administrarea municipalității în cea a MDRT, pentru a fi consolidat și restaurat.
Cazinoul a fost inventariat, prin Hotărârea Consiliului Local Municipal nr. 109/2005, cu valoarea de 11.305.969 de lei, fiind inclus pe lista monumentelor istorice.
Cosmin Văideanu