Se apropie Paștele. Te aștepți ca gândurile să cate spre înălțimi. Aș! Dacă aveam destui gologani, azi eram parlametar, geme, la capătul unui suspin lung, șeful unei carmangerii din Matache. Afacerile merg prost, cârnații nu mai au desfacere. Dacă aveai idei, încerc eu politicos o corecție…Ceva inițiative legislative, un prestigiu public…Ce? (e-ul e lung de nu se mai termină). Verzișori îmi trebuiau. Și avansează o cifră să înțepenești, care, înțeleg, trebuia deșertată undeva, în buzunarul unei instituții sau în buzunarul unui individ. Bine, accept eu, să zicem că aveai banii ăștia, și vărsai unde trebuie și te alegeai ca și Agamiță Dandanache cu coledzi. Ce făceai cu el? Cine-ți returna investiția? De unde mulgeai îndoit gologanii? Râde. Să-ți zic una doar, continuă el iluminat. Vorbești de inițiative legislative. Astea vin singure și plătesc biletul gros la intrare. Te contactează unul care exportă piei de cloșcă. El are juriștii lui care fac o lege, meserie. Vrea s-o îndeși, s-o promovezi, s-o scoți. Totul costă. Plata pentru regim de urgență e de lux. Ungi rotițe, dai în stânga și-n dreapta. Faci contraservicii și votezi la rându-ți pentru un proiect al lăptișorului de matcă sau pentru scutirea de taxă a importurilor de ceață îmbuteliată la Fujiyama. Afacerile merg, se leagă, te-ai scos. Mă mai asculți, mă întreabă interlocutorul meu, atenționându-mă că am scăpat caii în pășunile visului din care mă întorc greu. Te ascult, răspund absent. Îl știi pe unul…și a zis un nume. E parlamentar. Și ce-i cu asta? Este, continuă negustorul din Matache. E angrosist și negustor ca și mine. Foarte bine, zic eu. Nu există calificare de parlamentar. A fost votat, electoratul și-a pus nădejdea în el. Ce-i rău în asta? Ei, și-a pus nădejdea…Omul oftează nedreptățit, ofensat și injuriat de destin. Îmi povestește că parlamentarul de care vorbește n-a fost decât o dată în Parlament, la deschidere sau la nu știu ce comisie, unde ar trebui să zică prezent. În rest, își vede de angrou. Cum de nu-l știi? Încep să-mi amintesc niște imagini. O transmisie în direct televizată și câteva petice de ziar care înghesuiau nedumeririle băieților cu pixul. Deci e în Parlament, concluzionez eu aproape absent. Dacă aveam destui gologani…murmură alături litania lui, la fel de pe gânduri, negustorul de cârnați din Matache.
După un intermezzo cu vijelie, soarele își face siesta pe acoperișurile de tablă și țiglă din București. Oile albe, culcate pe o rână, se preschimbă în miei, iar mieii se volatilizează în aerul cu mierle și guguștiuci. Mi-e dor de satul meu din Prahova, unde mugurii de pruni și cireși se umplu discret cu laptele vieții. Acolo, locul în Parlamentul de la bufet se plătește cu idei. O cinzeacă de țuică au toți sub balconul bărbiei, rezemat în pumni. Idei care să fie ascultate, puțini. E unul de pe Bobaru, stă mai sus de biserica din deal, care, când vorbește în cârciumă, tac toți. Omul are prestanță. Nu și-a cumpărat cu gologani poziția. E un fel de Moromete în varianta podgoreană. La București, lumea stă mai altfel. Cu susul în jos. Obișnuindu-se așa, copiii care se vor naște vor deprinde arta de a fi normali, adică de a fi și ei cu susul în jos, de a vinde și de a cumpăra orice, preschimbând șmenurile și zoaiele tranzacțiilor politice, în valori de portofel. Dar se apropie Paștele și totul merită uitat.
