Medicamentele își diminuează efectul terapeutic asupra organismului în zilele călduroase este concluzia oamenilor de știință suedezi de la Institutul Karolinska, informează Daily Mail. O posibilă explicație că soarele diminuează efectul tratamentelor este faptul că în zilele însorite organismul produce în mod natural vitamina D, enzimă indispensabilă corpului, crescând astfel capacitatea organismului de a „descompune” medicamentele.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au monitorizat 6.000 de persoane timp de un an, perioadă în care voluntarii trebuiau să își facă regulat analize de sânge, iar specialiștii, prin studii de laborator, au stabilit dacă există o legătură între trecerea de la un anotimp la altul și eficiența unui tratament. Astfel, s-a constatat că organismul asimilează mai bine substanțele din medicamente în perioadele reci ale anului, când razele soarelui au o intensitate redusă, scrie Gândul.
Specialiștii au precizat că pe întreaga perioadă a monitorizării, subiecții au luat aceeași doză de medicamente, se arată în studiul citat de jurnalul „Drug Metabolism and Disposition”.
„Deși doza era aceeași, efectul terapeutic era diferit de la un sezon la altul. În perioada caldă, organismul, și așa afectat, avea nevoie de o doză mai crescută pentru a ține boala sub control”, spune dr. Erik Eliasson, coordonatorul cercetării.
Studiul suedezilor este primul care analizează felul în care interacționează soarele cu medicamentele.
Oamenii de știință au precizat că pe viitor vor analiza mai mult acest fenomen pentru a stabili cu exactitate dacă dozele medicamentelor trebuie să difere în funcție de anotimp sau de zonele geografice.
Soarele diminuează efectul medicamentelor
