Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) cere demisia șefului IGPR, Liviu Popa, pentru declarațiile publice „iresponsabile” făcute, vineri, la adresa polițiștilor, susținând că aceste are o „exprimare suburbană” și un „comportament necorespunzător în serviciu”.
Reprezentanții SNPPC arată, vineri, într-un comunicat de presă, că șeful Poliției Române a manifestat un „comportament necorespunzător în serviciu (…) și societate, fapt care a adus atingere onoarei și probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției”, atitudine sancționată de Legea 360/2002, precum și de Ordinul MAI 400.
Aceștia reclamă „exprimarea suburbană” a șefului Poliției Române, care a afirmat că „sunt suficienți polițiști bețivi și nenorociți”, și susțin că, prin aceste declarații, Liviu Popa s-a aliniat comportamentului recent avut de fostul șef al IPJ Neamț Aurelian Șoric și de fostul secretar de stat Dan Valentin Fătuloiu, „cadre superioare ale ierarhiei care au fost îndepărtate tocmai pentru declarații denigratoare de același fel”.
„Majoritatea polițiștilor, personal onest și dedicat profesiei, nu mai așteaptă acum explicații de la Liviu Popa, cunoscând recentele sale manifestări cu prilejul prezenței sale în mai multe inspectoratae județene de poliție, cu ocazia bilanțurilor anuale. Polițiștii își manifestă, direct, îndoiala pentru calitățile sale manageriale, iar pentru repetatele expresii și atitudini suburbane, SNPPC solicită, în numele membrilor săi, demisia lui Liviu Popa, șeful IGPR”, scriu reprezentanții SNPPC în comunicat.
Sindicaliștii cer și o poziție oficială a ministrului Administrației și Interne față de fondul și forma declarației publice a șefului Poliției Române.
„În mod concret, ultimul termen rezonabil pentru sancționarea șefului IGPR ar trebui să fie miercuri, 2 februarie 2011, dată la care se va desfășura bilanțul IGPR”, au precizat reprezentanții SNPPC.
Și liderul Sindicatului „Pro Lex”, Vasile Lincu, a spus, referitor la declarațiile lui Liviu Popa, că ar trebui disponibilizați din Poliție cei angajați pe bază de relații, pentru că mulți nu au legătură cu munca de poliție, însă șefii MAI și IGPR nu au curajul să facă ordine în acest sens.
Șeful Poliției Române, Liviu Popa, a declarat, vineri, la Cluj, că ar vrea să fie făcute disponibilizări în Poliția Română pentru că „sunt suficienți polițiști bețivi și nenorociți” și ar trebui să plece cei care fac Poliția de rușine.
Popa a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că momentul actual este extrem de prielnic pentru modernizarea Poliției și „asanarea mediului polițienesc”.
„Este posibil să se facă disponibilizări în Poliție. Din punct de vedere personal, aș vrea să se facă disponibilizări în Poliția Română, pentru că este un moment extrem de prielnic de modernizare a Poliției și de asanare a mediului polițienesc. Avem suficienți polițiști bețivi, nenorociți. Până acum, pentru nemuncă, niciunul nu a fost dat afară. S-a spus cine nu muncește nu greșește, cine nu greșește merită să fie promovat. Ar trebui să plece cei care fac Poliția de rușine. Avem peste 7.000 de polițiști cercetați prealabil și sancționați disciplinar, din care 2.000 sunt sancționați de două ori de la apariția statutului polițistului în 2002”, a afirmat Liviu Popa.
Potrivit acestuia, în toate cazurile de abateri se va face o analiză absolut transparentă și obiectivă, iar deciziile vor fi luate în comun de conducerile inspectoratelor.
Întrebat câți polițiști ar trebui să aibă Poliția Română, șeful IGPR a spus că Poliția ar putea avea și 500.000 de oameni, la pretențiile care există, dar pot rămâne și 55.000 din cei 55.500 câți sunt în prezent, „dacă sunt buni”.
„În viziunea mea, pot fi și 500.000 și vă asigur că avem nevoie de 500.000 de polițiști. Poliția trebuie să fie eficientă, să nu delapidăm banul public. Ăsta e rolul managerului Poliției. În 1990 aveam 5-10 calculatoare în Poliție, acum avem zeci de mii, dar birocrația a crescut exponențial. Sunt extrem de multe cheltuieli pe care le facem fără nicio eficiență. Cred că va trebui să introducem principiile de privat în partea publică a activității noastre”, a spus chestorul Popa.
Șeful Poliției Române, Liviu Popa, a declarat ulterior, pentru MEDIAFAX, că nu s-a referit la polițiștii români în general, ci la acei angajați cu probleme, pentru că trebuie ca cineva să își asume faptul că unii sunt „bețivi și leneși” iar cei care sunt polițiști doar cu numele nu au loc în Poliție.
„Polițiștii cu probleme, din punctul meu de vedere, pot fi dați afară în acest moment”, a conchis Liviu Popa.