Tot mai mulți părinți refuză vaccinarea antigripală a copiilor, iar problema nu este doar în România, ci este „un trend internațional”, a declarat joi vicepreședintele Societății Naționale de Medicină de Familie, Sandra Alexiu, la conferința de lansare a campaniei de informare privind gripa, informează Mediafax.Vicepreședintele Societății Naționale de Medicină de Familie (SNMF) a spus că, atunci când se vorbește de vaccinare, există o barieră care se ridică între medic și pacient, din diverse cauze.”Principala cauză este refuzul din ce în ce mai mare al părinților, iar acest lucru nu se întâmplă doar la noi, este un trend internațional și apare în special la părinții intelectuali. Organizația Mondială a Sănătății face un ghid tocmai pentru informarea acestor părinți”, a declarat dr. Sandra Alexiu, la conferința „Campania de informare privind gripa”, organizată de agenția Mediafax, la inițiativa OMS România.Ea a mai arătat că există probleme chiar și atunci când se fac campanii pentru informarea corectă și pentru încurajarea vaccinării, deoarece vedetele care ar trebui să transmită aceste mesaje refuză, motivând că este vorba de o problemă delicată.





