Președintele Societății Naționale de Medicină a Familiei (SNMF), Rodica Tănăsescu, a declarat, miercuri, la Târgu Mureș, că medicii de familie nu acceptă să aloce o parte din timpul pentru consultații pentru distribuirea și inscripționarea cardului electronic de sănătate.
Președintele SNMF, Rodica Tănăsescu, a spus că medicii de familie nu au nimic împotriva cardului electronic de sănătate, însă nu pot fi de acord să facă „un act administrativ și birocratic”, precum distribuția, verificarea și validarea cardurilor, în puținul timp pe care îl au pentru consultații, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Cardul de sănătate nu este proiectul SNMF, este proiectul Casei Naționale de Sănătate, al Ministerului Sănătății. Dacă vor dori să îl implementeze, foarte bine, noi îl vom folosi ca orice furnizor de servicii medicale. Nu avem nimic împotrivă să îl folosim, deși sunt sigură că vor apărea aceleași disfuncționalități care apar acum în SIUI (Sistem Informatic Unic Integrat), adică iarăși pacienți cărora li se va refuza calitatea de asigurat, iarăși pacienți care apar cu alt nume. Acceptăm să folosim cardul. Ce nu acceptăm este să folosim puținul timp pe care îl avem pentru pacienți, pentru consultații, tot pentru un act administrativ și birocratic. Deci nu îl vom împărți și nu îl vom inscripționa”, a spus Tănăsescu.
Ea a adăugat că este la latitudinea pacientului înscrierea bolilor de care suferă pe cardul de sănătate, însă mulți nu doresc acest lucru, întrucât consideră că nu le este garantată suficient confidențialitatea.
„Și atunci, cardul are, de fapt, două roluri importante care nu implică inscripționarea: unul este acela de a valida calitatea de asigurat – ceea ce, de fapt, face și SIUI online, nu e ceva nou, doar că e o modalitate suplimentară de a valida calitatea de asigurat – și, pe de altă parte, acela de a valida serviciul efectuat. Pentru aceste două nevoi nu este necesar să se inscripționeze date ale pacienților. Ulterior, vom vedea, dacă vom avea dosarul electronic, vom avea toată patologia și (cardul – n.r.) nu va fi necesar”, a arătat Tănăsescu.
Președintele SNMF a adăugat că, în legătură cu cardurile, mai există „un amănunt simpatic”.
„S-a considerat că e nevoie să se inscripționeze bolile cu caracter grav, vital, cu risc vital, dar în același timp acest card va avea cod PIN, ca orice card bancar. Acele boli cu risc vital se presupune că ar fi necesare medicului în cazul în care pacientul nu poate relata, eu știu, este în comă, este șocat etc. Întrebarea mea este: dacă pacientul este în comă, cum își bate codul PIN? Având în vedere acest lucru, cred că nu este nevoie de inscripționarea cu date medicale și cred că nu este o urgență”, a conchis Tănăsescu.
Președintele Societății Naționale de Medicină a Familiei, Rodica Tănăsescu, participă, timp de două zile, la Târgu Mureș, alături de numeroși profesori universitari și medici de familie, la conferința Medical Forum, organizată sub patronajul SNMF.