Smerenia

Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovărășie smerenia, și prin gândurile acesteia vine la dragostea și la mulțumirea către Dumnezeu. Căci îți amintește de purtarea lumească de mai-nainte și de feluritele greșeli, ca și de ispitele ce i s-au întâmplat din tinerețe, și cum din toate acestea l-a izbăvit pe el Domnul și l-a strămutat de la viața pătimașă la viața după Dumnezeu. În felul acesta dobândește pe lângă temere și dragostea, mulțumind pururea cu smerenie multă Făcătorului de bine și Cârmuitorului vieții noastre. Smerenia și pătimirea relelor slobozesc pe om de tot păcatul. Cea dintâi taie patimile sufletului, cea de-a doua pe ale trupului. Aceasta se arată făcând-o și fericitul David, când se roagă lui Dumnezeu zicând: «Privește la smerenia mea și la osteneala mea, și iartă toate păcatele mele». (Sf. Maxim Mărturisitorul)
Ferirea de bârfă
Dacă „cel ce defaimă pe fratele și-l judecă defaimă și judecă legea”, iar legea lui Hristos este iubirea, cum nu va cădea defăimătorul din iubirea lui Hristos și nu se va face sieși pricină a chinurilor veșnice? Nu da urechea ta limbii celui ce defaimă, nici limba ta urechii iubitorului de ponegrire, ascultând sau grăind cu plăcere cele rele împotriva aproapelui, ca să nu cazi din dragostea dumnezeiască și să te afli străin de viața veșnică.
Nu primi bârfeală „împotriva Părintelui tău, nici nu-l încuraja pe cel ce-l necinstește pe el, ca să nu se mânie Domnul pentru faptele tale și să te stârpească din pământul celor vii.
Închide gura celui ce bârfește la urechile tale, ca să nu săvârșești păcat îndoit împreună cu acela: pe tine obișnuindu-te cu patima pierzătoare, iar pe acela neoprindu-l de a flecări împotriva aproapelui.
«Iar Eu zic vouă, spune Domnul, iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi, rugați-vă pentru cei ce vă blestemă». De ce a poruncit atunci acestea? Ca să te slobozească pe tine: de ură, de întristare, de mânie și de ținerea minte a răului, și să te învrednicească de cea mai mare avuție, care este dragostea desăvârșită. Căci e cu neputință să o aibă pe aceasta cel ce nu iubește pe toți oamenii la fel asemenea lui Dumnezeu, care iubește pe toți oamenii la fel și «vrea ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vie». «Iar Eu zic vouă: să nu stați împotriva celui rău, ci celui ce te va lovi peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt; și celui ce vrea să se judece cu tine ca să-ți ia haina, lasă-i lui și cămașa; și celui ce te silește să mergi cu el o stație, mergi cu el două». De ce? Ca pe tine să te păzească nemânios, netulburat și neîntristat, iar pe acela să-l îndrepteze prin răbdarea ta, și pe amândoi să vă aducă, ca un Bun, sub jugul dragostei.
Patimile
Dintre patimi, unele sunt trupești, altele sufletești. Cele trupești îți iau prilejurile din trup, iar cele sufletești din lucrurile de din afară. Dar și pe unele și pe altele le desființează dragostea și înfrânarea cea dintâi pe cele sufletești; cealaltă pe cele trupești.
Unele dintre patimi sunt ale iuțimii (mâniei), altele ale părții poftitoare a sufletului. Dar și unele și altele se stârnesc prin simțuri. Se stârnesc însă atunci când sufletul se află în afară de dragoste și de înfrânare. Mai anevoie de biruit sunt patimile iuțimii decât ale părții poftitoare. De aceea a și dat Domnul, ca o doctorie mai tare împotriva ei, porunca dragostei.
Toate patimile țin sau numai de iuțimea sufletului, sau numai de partea poftitoare a lui, sau de cea rațională, cum e uitarea sau neștiința. Dar moleșeala, făcându-se stăpână peste toate puterile sufletului, stârnește deodată aproape toate patimile. De aceea este și cea mai grea dintre toate celelalte patimi. Bine zice așadar Domnul, când dă doctoria împotriva ei: „întru răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre”.
Încă nu are dragoste desăvârșită cel ce se mai ia după părerile oamenilor, de pildă pe unul iubindu-l, iar pe altul urându-l pentru pricina aceasta sau aceea, sau pe același o dată iubindu-l, altădată urându-l, pentru aceleași pricini.
Milostenia tămăduiește iuțimea sufletului; postul vestejește pofta; iar rugăciunea curățește mintea și o pregătește spre contemplarea lucrurilor. Căci Domnul ne-a dăruit poruncile pentru și potrivit cu puterile sufletului.
Când mintea s-a eliberat desăvârșit de patimi înaintează fără să se întoarcă îndărăt în contemplarea lucrurilor, făcându-și călătoria spre cunoștința Sf. Treimi.
(Sf. Maxim Mărurisitorul)