Smerenia și rugăciunea tipografului bisericesc

Iconarii și imnografii au avut dintotdeauna conștiința că ostenitorul care se dedică acestor îndeletniciri artistice are o chemare specială și că lucrarea lui nu se fructifică numai prin talent și multă muncă, ci prin plinirea harului divin. Familiaritatea cu taina mântuirii în Hristos, prin icoană sau psalmodie, nu poate fi concepută fără viețuire ascetică, rugăciune și binecuvântare.
Școlile de caligrafi și miniaturiști din mănăstiri au asigurat veacuri de‑a rândul transmiterea textelor Sfintei Scripturi, a cărților de slujire și de învățătură creștină. Meșteșugul inventat de Gutenberg la mijlocul veacului al XV‑lea în vestul european a ajuns după câteva decenii în lumea ortodoxă și a fost imediat adoptat în lucrarea de răspândire a cuvântului lui Dumnezeu și la multiplicarea cărților de slujbe. Oricât de puternică era tradiția manuscriselor sacre, tiparul și‑a câștigat repede locul în rucodelia monastică. Primii tipografi au fost viețuitori din mănăstiri, urmașii copiștilor de odinioară. Noul meșteșug presupunea inteligență și simț artistic, însă, totodată, și o stare spirituală conformă cu conținutul transmis către cititori. Meșterii tiparului purtau în mințile și în inimile lor responsabilitatea demnității la care au fost chemați. Această slujire mare și sfântă se cerea făcută cu smerenie, cu asumarea eventualelor greșeli, strecurate în text fără de voie, și în stare de rugăciune. Așa scrie la finalul lucrării sale tipograful de la Bălgrad, în 1648: „Socoteaște, cetitoriule, în această carte, pentru că n‑au scrisă înger din ceriu, ce au scris mână păcătoasă, den țărână făcută. Iară ce am putut priceape că să va sminti și să va împiedica cu mintea această carte, în vro soroacă sau în vreun cuvânt sau în vro slovă greșită” (Noul Testament, Alba Iulia, 1648‑1698, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, 1998, p. 596).
Meseria se transmită din generație în generație
În același veac de aur pentru tiparul românesc, ostenitorii la Biblia de la București din 1688 aveau, la finalul monumentalei cărți, cuvinte de smerenie și rugăciune față de toți cei care se vor hrăni duhovnicește cu înțelepciunea slovelor pe care le‑au izvodit de sub teascurile tiparniței: „Pre tine, pravoslavnice cititoriu, cu umilință te rugăm, citind pre această sfântă și dumnezeiască carte, unde vei afla niscaiva lunecături în lucrul acesta al nostru, să nu bleastemi, ce, ca un bun și cu bună inimă, îndireptează, și nu ne pune întru ponos, ce iartă, că și noi suntem oameni, asemenea pătimași, ținuți de slaba fire, carea nu lasă nici pre un om a rămânea fără greșeală. Că precum am aflat în izvod, așa am dat și în tipariu. Ce te rugăm, iartă, ca și tu să dobândești iertăciune de la preaputernicul Dumnezău, al căruia dar și milă și noi îl rugăm să fie cu tine pururea”. (Biblia 1688, II, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2002, p. 1309).
În „Așezământul Mănăstirii Tuturor Sfinților”, Sf. Ierarh Martir Ivireanul reglementează recompensa muncii meșterilor tipografi (3 taleri pe coală și 10 cărți), dar este foarte ferm atunci când vorbește despre disciplina și buna rânduială a meșteșugului: „Însă să nu îndrăznească tipograful să tipărească vreo carte împotriva bisericii și a legii noastre măcar de i‑ar da pe coală 100 de galbeni de aur. Iar de va călca porunca să fie al anathemii. Și de să va înțelege că au făcut una ca aceasta, să se dea de știre domnului să‑l pedepsească cum va ști mai rău” (Sf. Antim Ivireanul, Scrieri, Basilica, București, 2016, p. 157). Cu aceeași hotărâre, sfântul ierarh, el însuși iscusit meșter tipograf, poruncește cunoscătorilor acestui meșteșug să nu îngroape talantul, ci să‑și facă ucenici, astfel încât meseria să se transmită din generație în generație. El scria în același legământ testamentar: „Las cu blestem și aceasta să aibă datorie tipograful să învețe meșterșugul tipografiei unul după altul, pentru ca să nu piară acest meșterșug din țară, nici să se părăsească lucrul cărților, pentru folosul țărâi și pentru ajutorul casei” (Ibidem, p. 158).
Industria tipografică este prezentă pe toate meridianele lumii și în toate domeniile de activitate
Din aceeași perioadă a „Didahiilor”, găsim într‑un final de carte o „Rugăciune a ostenitorului”, prin care smeritul ieromonah Iosif Gorodețki aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru bucuria de a fi primit marea demnitate de tipograf: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule Unule Născut, fără de început, de la Tatăl, Tu, zicând cu preacuratele Tale buze: «Fără de Mine nu puteți face nimic», Doamne, Dumnezeul meu, având credința mai presus de mine, în inima mea, prin Tine spune, cad la bunătatea Ta, am nădejde că m‑ai învrednicit pe mine, păcătosul și nevrednicul robul Tău, ca această carte, Sfânta Liturghie, să o încep și să o sfârșesc. Slăvit să fie Unul Dumnezeu, mărit în Sfânta Treime, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin” („Învățătura sântă. Adecă a Sântei și Dumnezeieștii Liturghii: tâlcuire de pe limba grecească pe limba rumânească de Ieremia Cacavela dascal”, Iași, 1697, text citat după ediția de la Cozia din anul 1998).
În cei peste 500 de ani de istorie a tiparului pe pământ românesc, s‑au schimbat multe în lume. Evoluția tehnologiilor de imprimare, industrializarea producției de hârtie și cerneluri tipografice, dezvoltarea tehnicilor fotografice, de descompunere și recompunere a culorilor au condus la realizări poligrafice de mare calitate și la o largă diversitate a publicațiilor tipărite. În zilele noastre, industria tipografică este prezentă pe toate meridianele lumii și în toate domeniile de activitate, cu tiraje variabile, de la enciclopedii grandioase până la pliantele publicitare care anunță un eveniment sau promovează un nou produs. Ponderea tipăriturilor religioase în volumul total al producției tipografice anuale nu depășește un procent, iar profesiile din domeniu sunt deservite, în cea mai mare parte, de personal laic.
Complexitatea activităților dintr‑o tipografie bisericească din zilele noastre face ca în procesul tehnologic lucrătorii din echipă să aibă specializări bine definite, prin îmbinarea tehnicilor inginerești cu vocațiile artistice și cunoștințele de teologie. Însă conștiința slujirii lui Dumnezeu prin cuvântul tipărit rămâne, în fond, aceeași ca în veacurile de început. Pentru că tipografii bisericești de astăzi au ca ocrotitori, ajutători și împreună‑rugători în lucrarea lor pe sfinții luminători ai neamului românesc prin carte sfântă și slujire sfântă: Antim Ivireanul și Grigorie Dascălul, Mitropoliții Țării Românești, Dosoftei și Varlaam, Mitropoliții Moldovei, Simion Ștefan și Andrei Șaguna, Mitropoliții Transilvaniei.
(Pr. Nicolae Dascălu)