Smart, divizia de automobile mini a grupului Daimler, se pregătește să intre în era ecologică. Cu toate că mașinile sale sunt cunoscute ca unele din cele mai puțin poluante, compania anunță că lucrează deja la un model cu zero emisii. Mai exact în anul 2012 va ieși primul automobil Smart cu propulsie 100% electrică. Este vorba de un model ForTwo echipat cu acumulatori de ultimă generație de tipul litiu-ion, care va putea fi alimentat de la o priză obișnuită.
Smart a dezvoltat mai multe prototipuri ale viitorului model electric, un lot experimental fiind condus sub observația specialiștilor în mai multe metropole ale Europei: Londra, Berlin, Roma și Milano. După efectuarea testelor, inginerii vor căuta să îmbunătățească performanțele prototipului, urmând ca testele să fie repetate și în următorii doi ani.
Una din marile probleme cu care se confruntă toți producătorii este creșterea autonomiei de drum, modelele care folosesc propulsie electrică, inclusiv cele hibride, putând parcurge cel mult 70 de kilometri la o singură alimentare.
O altă problemă majoră de care se lovesc producătorii sunt costurile ridicate de producție ale mașinilor electrice, acestea fiind mai puțin profitabile decât automobilele cu motoare cu combustie internă.
Oficiali din cadrul Daimler afirmă că vehiculele cu propulsie exclusiv electrică vor fi mai scumpe decât cele pe propulsie convențională, însă, pentru a le face accesibile, vor trebui să adapteze sistemele și tehnologiile pentru mai multe modele de serie. Tocmai din acest motiv, versiunea full-electric Smart ForTwo se va baza pe aceeași tehnologie care va pune în mișcare viitoarele versiuni ecologice Mercedes A și B-Klasse.
Smart mai anunță că pe lângă această variantă va mai fi disponibilă și una hibridă, cel mai probabil benzină-electric, pentru același minicar.