Prin post înțelegem abținerea de la mâncare și băutură (nu simpla înlocuire de alimente), cu intenția de a înfrâna firea, de a crea senzația de foame. Și aceasta nu pentru că anumite alimente ar fi necurate, deoarece nimic din creație nu poate fi respins ca necurat (I Tim. 4, 4), ci pentru că abținerea este un semn al libertății și al biruinței voinței, al dorinței de a fi flămând și însetat.
Postul înseamnă înainte de orice consacrarea trupului, aducerea firii ca jertfă, dispoziția de a împărți cu semenul prinosul, ca astfel să fie dreptate și egalitate pentru toți.
Ca abținere totală sau parțială de la anumite alimente pe un timp mai lung sau mai scurt, postul este o practică existentă în diferite forme în majoritatea religiilor vechi sau noi ale omenirii. El a fost practicat atât în Vechiul cât și în Noul Testament. Până pe 29 iunie, credincioșii ortodocși țin postul Sf. Petru și Pavel.
Să postim și noi cu inima curată
Marii Profeți ai Vechiului Testament au postit și au combătut greșita înțelegere a postului doar ca renunțare la anumite mâncăruri (făcută adesea doar de ochii oamenilor), arătând în ce constă adevăratul post. „Nu știți voi postul care îmi place? – zice Domnul, Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine” (Is. 58, 6-7). Prin profeți Dumnezeu arăta că postul nu se face pentru a ne mândri cu el în fața semenilor, cei ce postesc rămânând la fel de răi, sau mai împietriți ca mai înainte, ci tocmai pentru înmuierea acestei învârtoșări a inimii, și în vederea ajutorării celor în nevoie, sens subliniat apoi de Hristos, care și El a practicat insistent postul (Mt. 4,2) și a vorbit despre condițiile adevăratului post. „Când postiți nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns” (Mt. 6, 16-18).
Dacă privim întregul capitol șase al Evangheliei după Matei, unde ne sunt date indicații în legătură cu o serie de manifestări ale noastre ca oameni credincioși, vedem că Hristos acordă postului, alături de rugăciune și milostenie o mare importanță. El spune pur și simplu cum să ne rugăm, cum să miluim pe cei în lipsă, cum să postim, prezentând aceste manifestări ca fiind de la sine înțelese.
Problema de a nu posti, de a nu ne ruga sau de a nu face milostenie nici nu intră în discuție.
Ținând seama de acest lucru, Biserica noastră a rânduit pentru noi cei credincioși o serie de zile în care să însoțim celelalte acte de credință și cu post.
Urmând exemplului Mântuitorului, Care învățase pe Ucenicii Săi că postul este inseparabil de rugăciune (Mt.4; Mc. 9, 29), și Care El Însuși însoțea rugăciunea și cu post, Sfinții Părinți au insistat asupra faptului ca toate zilele și perioadele de post să fie în același timp răstimpuri în care intensificăm rugăciunea și privim mai mult și spre nevoile aproapelui.
„Postul înalță rugăciunea la cer făcând-o să urce ca o aripă” spunea Sfântul Vasile cel Mare. În înțelegerea Părinților abstinenta trupească e doar o pregătire necesară ca să ne putem ruga cu adevărat. „Să postim și noi cu inima curată, și să ne curățim trupul, și tot duhul cu totul lui Dumnezeu să-l închinăm.”
Postul este desăvârșit doar atunci când abținerea de la mâncărurile de dulce este unită cu efortul spre virtute și progres spiritual, cu încordarea voinței spre purificarea sufletului, spre alungarea gândurilor și dorințelor păcătoase spre înfrânarea de la tot răul moral (păcat).
(Episcop-vicar Sofian Brașoveanul)
