Program

Slujbele în Biserica Înălțarea Domnului, din Muzeul Satului Bucovinean, încep în ziua Sfântului Gheorghe

Slujbele religioase în Biserica Înălțarea Domnului, din Muzeul Satului Bucovinean, încep de pe 23 aprilie, când se pomenește Sf. Mare Mucenic Gheorghe, zi care coincide cu Sâmbăta lui Lazăr, când se face și pomenirea morților. Preotul Gheorghe N. Moroșan ne-a spus că a devenit o tradiție ca slujbele religioase să înceapă în biserica-monument cu o săptămână înainte de Învierea Domnului, de obicei în Duminica Floriilor. În acest an, Sf. Gheorghe se sărbătorește cu o zi înainte de Florii, astfel că slujbele vor începe pe 23 aprilie. Lăcașul de cult va fi deschis pentru credincioși doar până în luna octombrie. Aceasta, deoarece biserica are statut de monument și nu i se poate monta instalație de căldură (pentru o conservare cât mai bună în timp – care și reprezintă scopul principal).
Programul liturgic din Săptămâna Patimilor
Preotul Moroșan îi așteaptă pe toți credincioșii pe 23 aprilie, la ora 9:00, când va fi oficiată Utrenia, Dumnezeiasca Liturghie, Pomenirea celor Adormiți. Pe 24 aprilie: Intrarea Domnului în Ierusalim – Duminica Floriilor (Dezlegare la pește) – la ora 9:00 – Utrenia, urmată de Sf. Liturghie, iar, la final, împărțirea ramurilor sfințite către credincioși. Credincioșii pot participa, la Biserica Înălțarea Domnului, din Muzeul Satului Bucovinean, la Denii și la Slujba Învierii Domnului, la slujbele din Săptămâna Luminată și la celelalte slujbe și evenimente religioase. Joi, 28 aprilie (Joia Mare), de la ora 18:00 – Denia celor 12 Sfinte Evanghelii; vineri, 29 aprilie (Vinerea Mare sau Vinerea Neagră) de la ora 18:00 – Denia Prohodului Domnului; sâmbătă, 30 aprilie, în Sâmbăta Mare, la ora 23:30, se va oficia Utrenia Învierii.
Muzeul Satului Bucovinean percepe o taxă de 100 de lei celor care vor să facă botezuri și cununii la Biserica Înălțarea Domnului
Preotul Gheorghe N. Moroșan a mai completat că Slujba de Înviere a Domnului va începe duminică, 1 mai, la ora 00.00 (Primirea luminii – slujba se va oficia în aer liber, Canonul Învierii, Dumnezeiasca Liturghie, Rugăciunile la binecuvântarea cărnurilor, brânzei și ouălor, binecuvântarea coșurilor cu jertfele credincioșilor, agapa frățească). Tot pe 1 mai, la ora 14:00, este programată Vecernia Paștilor sau a II-a Înviere. Luni, 2 mai, de la ora 09:00, se va oficia slujba Sfintelor Paști – Învierea, Canonul Învierii și Sfânta Liturghie. Vineri, 6 mai, de la 09:00, părintele Moroșan va săvârși slujba de Izvorul Tămăduirii (Canonul Paștilor, Sfânta Liturghie și Slujba Agheasmei). Preotul Gheorghe N. Moroșan a mai precizat că începând din acest an, la toate sfintele botezuri și cununii oficiate în Biserica Înălțarea Domnului, Muzeul Satului Bucovinean percepe o taxă de 100 de lei, care se poate achita la intrarea principală.
Scurt istoric
Biserica din Muzeul Satului Bucovinean funcționează din primăvara anului 2009. În lăcașul de cult din incinta Muzeului Satului Bucovinean, după cum am aflat de la preotul Moroșan, „săvârșim toate sfintele slujbe, în afară de înmormântări. Botezurile, dar mai ales cununiile au o notă aparte. Aceasta se datorează nu vredniciei noastre, ci faptului că această bisericuță este unică în orașul nostru și nu numai. În primul rând datorită vechimii ei (1740), cu pictura realizată un secol mai târziu, dar și cu un iconostas original splendid, din anul 1811. Apoi, datorită muncii specialiștilor de la Muzeul Satului, care o păstrează cu mare atenție. La noi totul este rustic: icoanele, interiorul, veșmintele de la 1850, până și covoarele. Și, de asemenea, să nu uităm că această biserică este inclusă în toate programele turistice ce țin de zona noastră, a Bucovinei”. Biserica de lemn și clopotnița din incinta Muzeului Satului Bucovinean au fost aduse de la Vama și sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Suceava, din anul 2004. Din istoricul bisericii reiese că a fost construită de meșterii populari Mihăilă și Dumitru Holtei, cu banii lui M. Tâmpescu și Toader al Tomei. În anul 1960, biserica de lemn a fost tencuită. Pictura murală din altar a fost și ea restaurată, iar Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a înzestrat lăcașul cu sfintele odoare și vase de cult necesare. Catapeteasma originală datează din anul 1811, fiind restaurată de specialiștii din cadrul laboratorului zonal de restaurare, cu fonduri obținute de la Ministerul Culturii și Cultelor prin programul „Patrimoniul în pericol”. Pentru informații suplimentare puteți să îl contactați pe preotul Gheorghe N. Moroșan, la numărul de telefon 0745 573 553.

Slujbele în Biserica Înălțarea Domnului, din Muzeul Satului Bucovinean, încep în ziua Sfântului Gheorghe
Slujbele în Biserica Înălțarea Domnului, din Muzeul Satului Bucovinean, încep în ziua Sfântului Gheorghe
Slujbele în Biserica Înălțarea Domnului, din Muzeul Satului Bucovinean, încep în ziua Sfântului Gheorghe
Slujbele în Biserica Înălțarea Domnului, din Muzeul Satului Bucovinean, încep în ziua Sfântului Gheorghe
Slujbele în Biserica Înălțarea Domnului, din Muzeul Satului Bucovinean, încep în ziua Sfântului Gheorghe
Slujbele în Biserica Înălțarea Domnului, din Muzeul Satului Bucovinean, încep în ziua Sfântului Gheorghe
Slujbele în Biserica Înălțarea Domnului, din Muzeul Satului Bucovinean, încep în ziua Sfântului Gheorghe
Slujbele în Biserica Înălțarea Domnului, din Muzeul Satului Bucovinean, încep în ziua Sfântului Gheorghe

Recomandări

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul va oficia, miercuri, Taina Sfântului Maslu, la Biserica Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”

Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul de la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București vor ajunge la Mănăstirea Hagigadar