Acalmie

Slujbele în biserica din Tișăuți, reluate



Tensiunile de la Tișăuți, dintre o parte a enoriașilor și preotul Mircea Bejenar, par să se rezolve. Dacă duminica trecută grupul de nemulțumiți nu i-a permis preotului să oficieze slujba, ieri lucrurile au revenit la normal. Acalmia a domnit ieri la Tișăuți și oamenii au putut participa la slujba din fiecare duminică. Preotul Mircea Bejenar a ținut să-și precizeze punctul de vedere vizavi de incidentele de duminică, 9 noiembrie, când un grup de oameni din sat a închis cu lanțuri și lacăte biserica din sat. În opinia preotului din Tișăuți, tot ceea ce s-a întâmplat reprezintă un șantaj pentru a determina conducerea Protopopiatului Suceava să-l schimbe din funcție.
„Înainte de slujba de duminică, probabil pe la orele 5 dimineață, acești enoriași nemulțumiți au hotărât să îi interzică preotului accesul în biserică. Au hotărât deci, cei 20, să oprească un sat întreg, de 170 de familii, să se închine și să se unească cu Hristos prin rugăciune și Sfânta Împărtășanie în biserica satului”, a mărturisit preotul din Tișăuți.
Acesta a adăugat că are sprijinul a peste 200 de oameni, care și-au exprimat dezacordul cu nemulțumiții care-l vor plecat din sat.
„Acuzațiile la adresa părintelui nostru sunt nefondate, împletite cu minciuni dovedite, cu fapte imaginare și răstălmăciri ale adevărului”, se arată într-o scrisoare trimisă Protopopiatului Suceava în vara acestui an. Această scrisoare vine în contradicție cu o alta trimisă aceleiași structuri de grupul de nemulțumiți din Tișăuți, în care preotul Mircea Bejenar era acuzat că a transformat biserica într-o adevărată fabrică de bani, dar și că are un limbaj și un comportament neadecvat față de enoriași.
Protestatarii, acuzați că merg mai mult la „crâșmă decât la biserică” Preotul Mircea Bejenar a declarat că toate acuzațiile care i se aduc sunt fără nici o bază reală. Potrivit acestuia, în cei 5 ani de când a început construcția noii biserici din sat, toate donațiile au mers la casier și au fost evidențiate într-un registru de casă.
„Casierul le-a prezentat public și le-a distribuit în copii xerox celor prezenți la slujbele bisericii. Dar aceste lucruri nu pot fi cunoscute de reclamanți, căci aceștia, în majoritate, nu frecventează biserica, iar la crâșmele din sat, unde ei sunt prezenți regulat, e adevărat, nu s-au distribuit dări de seamă!”, a spus preotul Mircea Bejenar.
Acesta a respins și acuzațiile că și-ar fi cumpărat mașină nouă din banii pentru construcția bisericii. „Mașina, un Opel Kadett cu două uși, fabricată în 1983, este primită ca donație din partea unei rude a preotesei”, a ținut să precizeze preotul Bejenar.
Cât privește sesia parohială, preotul din Tișăuți a spus că prin concesionarea acesteia s-a făcut un lucru bun.
„Investiția de pe sesia parohială, respectiv o pepinieră silvică, seră, centru de debitare material lemnos și exploatare piscicolă, este în participațiune cu parohia și va constitui pe viitor o sursă de susținere a parohiei cu toate nevoile financiare. În nici un an de zile, noul investitor a contribuit substanțial la cheltuielile pentru construcția noii biserici”, a mai menționat preotul Mircea Bejenar.
El a ținut să precizeze că viața parohială a intrat în firesc, în sensul că slujbele se vor ține în biserica veche, iar lucrările de construcție la noua biserică vor continua.



Recomandări

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu
O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”
Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”